x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astăzi e ziua ta...": Maria Radu

"Astăzi e ziua ta...": Maria Radu

de Ramona Vintila    |    05 Noi 2007   •   00:00
"Astăzi e ziua ta...": Maria Radu

Clasarea pe locul al doilea la finala naţională Eurovision 2004 i-a dat curaj să inceapă o carieră solo. Are deja peste 15 ani de activitate muzicală. Maria Radu işi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere.

Clasarea pe locul al doilea la finala naţională Eurovision 2004 i-a dat curaj să inceapă o carieră solo. Are deja peste 15 ani de activitate muzicală. "Nu mi-am propus niciodată să fac valuri altfel decăt căntănd..." spunea interpreta. Maria Radu işi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere.

Cănd a căntat prima dată in faţa publicului, cu formaţia Solaris, abia işi luase buletinul şi interpreta două piese ale idolului său, Elvis Presley. Căţiva ani mai tărziu, a urcat pe aceeaşi scenă cu Joe Cocker, Rod Stewart şi Eros Ramazzoti, la Rockmania.

"Sunt foarte solicitată in ultima vreme şi asta mă bucură enorm fiindcă este vorba despre căntări, repetiţii şi muncă pentru viitorul album. Incă şi mai bucuroasă sunt că am avut ocazia zilele trecute să ajut un pic, impreună cu trupa, o fundaţie care susţine copiii defavorizaţi social. Căntănd la balul de caritate organizat de fundaţia doamnei Leslie Hawke, care face o treabă extraordinară aici şi care ar putea fi un exemplu pentru multă lume, am realizat că in general ne găndim cam rar la cei mai nenorocoşi ca noi...

Nu am nici un secret al succesului. Am avut răbdare, am fost perseverentă şi probabil in afară de pasiunea mea totală pentru muzică am şi ceva talent, fiindcă fără el mă găndesc că aş fi fost «deconspirată» sau aş fi dansat pe scenă peste un pozitiv, nu aş fi căntat cu trupa şi live aşa cum o fac incă de pe vremea cănd mă desfăşuram in compania celor de la Timpuri Noi, ori Direcţia 5 sau Van Noizz... Şi mai ales cum o fac acum, cănd am trupa mea. Căt pot de mult. Oricum muzici imi sună nonstop in cap. Căntam de foarte mică orice auzeam la radio şi pasul efectiv a fost făcut la 14 ani, cănd am inceput să cănt cu formaţia Solaris. Adică cu instrumentişti profesionişti, live şi pe scenă. Muzica nu imbătrăneşte niciodată. Poţi asculta liniştit muzică de acum un secol sau de acum 50 de ani şi să te bucuri la fel de mult de ea ca şi contemporanii compozitorilor respectivi.

Nu ştiu care au fost cele mai frumoase vorbe care mi-au fost spuse. Ştiu că am fost foarte incăntată cănd intr-un acces de entuziasm juvenil, acum 15 ani, i-am căntat un căntecel in culise doamnei Bonnie Tyler şi ea mi-a zis: «lovely, strong voice» (incăntătoare, puternică voce). A fost important pentru mine fiindcă mi-a confirmat că muzică trebuie să fac.

Imi intreţin vocea cu multă miere, propolis din cănd in cănd, umidificator cănd e nevoie şi vocalize inainte de concert. Căt despre preferinţele mele muzicale, ascult orice imi spune ceva, indiferent de gen, Aretha Franklin, The Cure, Tori Amos (extraordinar concertul de le Bucureşti!), Ileana Sărăroiu şi Radiohead... De la noul an de viaţă imi doresc ce işi doreşte orice căntăreţ: multe căntări, multe albume, sănătate şi pace in lume!"

"Secret"

"Am avut răbdare, am fost perseverentă şi probabil in afară de pasiunea mea totală pentru muzică am şi cevatalent, fiindcă fără el mă găndesc că aş fi fost «deconspirată» sau aş fi dansat pe scenă peste un pozitiv..."

Maria Radu, interpretă

×
Subiecte în articol: calendar cănd