Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Marina Constantinescu îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
"Întrebările şi atenţia dumneavoastră m-au cam tulburat. M-au provocat să mă opresc din fuga de mine şi să mă privesc. Să am acest curaj. Mă uit pe geam, văd zbuciumul tuturor şi zâmbesc. Simt voluptatea privilegiului de a mă juca un joc pe care îl joacă şi studenţii de la actorie, «ce-ar fi dacă ar fi». Aş vrea să mă nasc undeva, cândva, dar în Toscana să fie.
Sau, mă rog, în sudul Franţei. Să simt mirosul lavandei, şi parfumul acela să-mi potolească neliniştile. Poate că de data asta n-aş mai renunţa la medicină şi m-aş strădui să ajut mereu oamenii din jur. Aşa cum fac prietenii mei doctori, care nu aud injuriile şi calomniile aruncate cu nesaţul nepricepuţilor în stânga şi-n dreapta, într-o generalizare înspăimântătoare, periculoasă şi gravă. Sau poate aş face agroturism. O pensiune cu faţa la soare, cu un câmp de levănţică în faţă, cu pomi odihnitori, un loc în care sufletul să se bucure de tot ce a lăsat Dumnezeu pe pământ. De miracolul verdelui, al muzicii, al ploii, al lunii".
«ILUZIA PUTERII»
"Probabil că aş întreba iute ce este acela orgoliu? Sau ce este vanitatea? Şi aş învăţa temeinic cum să le stăpânesc. Poate, astfel, nu aş mai greşi crunt căzându-le pradă de atâtea ori, de atâtea ori. Nu m-aş mai lăsa ispitită de iluzia puterii pe care ţi-o creează. Forţa stă şi în semnul îndoielii, al toleranţei, al vulnerabilităţii. Dar cât de târziu am priceput asta... zilele trecute, una dintre prietenele mele mă întreba, întrebându-se: ce este povestea asta cu iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi?...
Mi se pare că aici e cheia fiinţei, a armoniei cu tine şi cu ceilalţi. Acesta este exerciţiul cel mai simplu şi mai dificil totodată, pe care trebuie să-l facem zilnic. Măsura justă a acestei duble poziţionări, faţă de tine şi faţă de celălalt, este, de fapt, ceea ce ar trebui să nu ostenim să aflăm. Într-o zi, l-am luat de la şcoală pe fiul meu cu nasul spart. Îl ştergeam de sânge şi îi spuneam cu o voce tăioasă că băiatul bătăuş nu trebuie să mai existe pentru el din acest moment. Îi interziceam să mai vorbească vreodată cu el.
A doua zi, pe drumul spre casă, mi-a spus, timid, dar ferm: «Ştiu că ai să te superi. N. şi-a cerut scuze. Şi eu i le-am acceptat». Lecţie, nu glumă! De la un pişpirică.
ADOLESCENŢA DE ALTĂDATĂ
Am greşit de multe ori, chiar şi când am iubit ca o nebună, nemaiacordând o şansă celui de lângă mine. Intransigenţă? Prostie pură. Aş vrea să mai am ceva din adolescenţa de altădată. Senzaţia că nu mi se poate întâmpla nimic rău. Că părinţii mei vor fi veşnic aici, cu mine. Că dragostea lor imensă şi necondiţionată este cea mai formidabilă poveste! Dacă ea n-ar fi fost, nimic din ce este azi nu s-ar povesti.
De la ei am învăţat că cea mai mare comoară este «prezentul». El îţi asigură nostalgia şi dulceaţa amintirilor. Prima dată fără Mama. Ireal... simt forfota ei şi a lui Tata, pregătirile, an de an, pentru petrecerea de ziua mea. Mi-e atât de dor de tinereţea lor, de energia lor, de ei, de noi, de mine!... De la ei ştiu ce sunt smerenia, credinţa, prietenia, modestia. Pasiunea pentru ce faci. Am învăţat mereu lecţia asta şi de la actori, de la regizori, de la prietenii mei extraordinari.
De la echipa mea mică de la televiziune cu care povestesc oamenilor despre oameni. Ce mi-aş ura de ziua mea?... Să mă regăsesc! Să fie sănătoşi toţi cei pe care îi iubesc!"
