x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta... Mihai Mihalcea

Astăzi e ziua ta... Mihai Mihalcea

de Mihai Stirbu    |    Ramona Vintila    |    08 Sep 2007   •   00:00

Dansator şi coregraf, Mihai Mihalcea a avut o contribuţie importantă la infiinţarea Centrului Naţional al Dansului, instituţie pe care astăzi o conduce. Ultimele sale trei spectacole au fost invitate şi prezentate in festivaluri şi pe scene importante din Franţa, Austria şi Germania. Astăzi, artistul implineşte 38 de ani.

"Vreau să facem lucruri cu sens"

"Nu-mi place să generalizez, dar uneori imi pare că noi, romănii, avem tendinţa de-a găsi tot felul de pretexte frivole pentru a mai trage o chefuială. Am ţine-o dintr-o sărbătoare in alta... Asta mă face destul despre sceptic şi rezervat cănd vine vorba de aniversări, sărbători, petreceri şi festivităţi sau evenimente mondene. Ziua in care m-am născut n-are pentru mine o semnificaţie specială. Este o zi ca oricare alta. Aniversarea de anul ăsta mă găseşte răcit, pe o vreme bulversantă, găndindu-mă intens la un text pe care trebuie să-l pregătesc cu Mihaela Sărbu pentru un spectacol pe care urmează să il avem in Germania şi pregătind, la invitaţia lui Dan Perjovschi, o acţiune inedită in Piaţa Universităţii. Ne aflăm la inceput de stagiune, am colegi noi in echipa de la Centrul Dansului, cu idei proaspete şi suflu nou. Ne aşteaptă multe proiecte indrăzneţe pentru tot anul care urmează. Vreau să facem lucruri cu sens, să nu bifăm acţiuni din inerţie. Imi stă alături Vava Ştefănescu, fără de care n-aş reuşi să fac ceea ce fac in prezent. Stagiunea nouă ne obligă şi mai mult după Marele Premiu pe care l-am primit pentru activitatea de anul trecut şi după nominalizarea mea la Premiul «Paris-Europe». Â

De obicei imi petrec zilele de naştere alături de cei mai apropiaţi prieteni (Gabi & Trabi), spontan, fără zgomot şi fără pregătiri ieşite din comun. Nu lipsesc totuşi in nici un an un tort bun şi o sticlă de şampanie... Nu-mi trebuie insă un cadou special. Anul acesta chiar am primit destule cadouri in avans. Cadouri alese şi insemnate, acele cadouri rare, pe care nu le primeşti oricănd in viaţă. Am trecut prin experienţe dificile, din care am invăţat foarte mult, şi mă bucur că pot să privesc viaţa ceva mai matur decăt in anii trecuţi. Mă bucur de oamenii şi de prietenii din jur, văzănd mai mult jumătatea plină a paharului. Incerc să găsesc un echilibru in toate, să nu mă las devastat de urgenţele profesionale care par să nu se mai termine. Fac cu pasiune ceea ce fac, şi de aceea nu consider că fac sacrificii. Nici compromisuri nu fac. M-am ţinut departe de propunerile indecente, oricăt de tentante au fost din punct de vedere financiar. Nu vreau ca viaţa profesională să devină axa centrală a vieţii mele şi să sufoce totul. Incerc să găsesc timp şi pentru celelalte lucruri care dau culoare vieţii. Vreau să fiu atent şi la lucrurile mărunte."

×
Subiecte în articol: calendar