Astăzi e ziua ta: Mircea Andreescu

Nu şi-a ales meseria. S-au ales unul pe celălalt. Dar respectul pentru această profesie este atât de mare, încât nu se poate gândi ce ar fi făcut dacă nu era actor. În piesa „Doamna noastră din Pascagoula”, de Tennessee Williams, complet necunoscută publicului românesc până la această premieră a Teatrului Mic regizată de Florin Fătulescu, unde joacă alături de Valeria Seciu, Mircea Andreescu a realizat un rol de zile mari. „La mulţi ani!” îi urează Jurnalul Naţional actorului Mircea Andreescu, care-şi sărbătoreşte mâine ziua de naştere.

„Am sărbătorit deja ziua mea de naştere de Crăciun, dar sigur voi avea doi-trei colegi invitaţi. Am o familie destul de numeroasă şi sper că-şi vor găsi timp să vină să sărbătorim împreună. Din păcate, e cam împrăştiată familia aceasta a mea, doi dintre băieţi sunt pe la Bucureşti, numai unul e aici, aproape. Am şi nepoţică de la el. E cel mai frumos rolul de bunic, doar eu sunt puţin mai stângace. La nepoţica de aici din Braşov am fost Moş Crăciun şi, ruşinos sau nu, am avut nişte emoţii mai cumplite decât la marile premiere. A avut grijă ea să înfierbânte atmosfera şi să fie drăguţ şi plăcut.

A fost un an foarte prost, din păcate, chiar acum când să-mi închei cariera. Adevărat că am avut cantitatea de premiere cu care m-am obişnuit în atâţia ani de teatru, mai fac film, dar din alte puncte de vedere a fost un an păgubos şi nu aş putea să spun că-mi mai doresc să am de-a face cu asemenea situaţii. De obicei înveţi din probleme, dar ce să facem cu învăţătura, de o viaţă întreagă învăţ. Numai aşa am ţinut-o, din perete în nucă şi din nucă în perete. Aşa se întâmplă toate lucrurile. Încet, încet o să mă retrag în apartamentul meu. Din partea mea, toată bunăvoinţa, eu mai simt că pot să fac faţă, dar uite nu se mai ivesc prilejuri. Mi se umblă în pungă mereu, am început să dau căciuli de bani la stat, deşi nu pot spune că dă pe afară bunăstarea mea. Am colaborări, joc la Bucureşti, mai fac film, dar nu se observă mare lucru. Am fost obligat să optez pentru pensie şi să ies din teatru pentru că depăşeam cu vreo 32 de lei baremul pus de stat. Nu mai contează calitatea sau experienţa, în sensul cel mai bun, nu vorbesc de rutină. Eşti obligat să stai deoparte şi să numeri până la 10 ca să nu te caţeri pe pereţi.

Zâmbesc, de ce să nu zâmbesc?! Mai am colegi cu care mă văd, cu care îmi face plăcere să vorbesc. Iată, la Bu­cu­reşti joc într-un spectacol cu co­lega mea de facultate Valeria Seciu. Avem destule motive din când în când să ne mai bucurăm de ceva. Totul este să te po­ţi concentra asupra meseriei, că atunci şi necazurile se uită mai uşor, dar cu pumni din stânga şi din dreapta e mai greu. Eşti tot timpul agresat, oa­me­ni care se aruncă de la balconul Se­na­­tului, alte lucruri pe care le auzi. E foar­te greu să fii cetăţean al oraşului sau al ţării. Tot timpul eşti agresat. Eu sunt în admiraţia cetăţenilor noştri, care au un grad de suportabilitate foarte ridicat şi viaţa nu înseamnă întotdeauna şi bine. Nu mai ştie nimeni nimic. Sper să ningă de Revelion. E o condiţie ab­so­lută ca să ne simţim bine.”