Cand zici Nicu Alifantis, zici muzica buna, calitate si profesionalism. Parfumul debutului sau il simte si acum, traind, de fiecare data cand urca pe scena, aceeasi emotie ca in prima zi. "Aproape liniste", "Ce bine ca esti", "Ploaie in luna lui marte" sunt doar cateva dintre melodiile pe care le-a daruit publicului. Artistul implineste astazi 52 de ani.

"Eu nu ascult Alifantis!"

"Ma impac deosebit de bine cu trecerea anilor. Ma bucur de fiecare clipa pe care am sansa sa o traiesc si de tot ce mi se intampla zilnic. De o buna bucata de vreme am obiceiul de a nu face bilanturi, las pe altii sa le contabilizeze si m-am obisnuit de a sterge din memorie toate lucrurile neplacute, tocmai pentru a ma bucura din plin de amintirile frumoase. Cat priveste planurile de viitor, nu vreau sa-l fac pe Dumnezeu sa rada! (Este un banc care imi place mie foarte tare. Stiti cum il faceti pe Dumnezeu sa rada? Ii spui planurile tale de viitor!).

La Galati, la «Baladele Dunarii», unde am cantat duminica, publicul a fost extraordinar, daca stam sa ne gandim ca a indurat cu stoicism o vreme crancena (frig groaznic, ploaie, vant) in prima zi de festival si un sunet mizerabil pe toata durata de doua zile a manifestarii. Imi amintesc ziua debutului, ziua in care am avut pentru prima data spectatori in fata. Se intampla la Braila si am fost extrem de emotionat. De atunci si pana azi m-am mai obisnuit cu scena, in schimb nu am scapat de emotii! Imi doresc sa fiu judecat de cei ce ma asculta ca fiind unul dintre aceia ce fac muzica buna! Multe poezii care mi-au ajuns la inima le-am transpus in muzica. Imi plac poeziile frumoase, bune, sincere care te emotioneaza profund si care te fac sa vibrezi atunci cand le asculti. Mi-e greu sa spun ca am un poet lipit de suflet.

Nu sunt un om vesel, dar nici trist. Nu sunt un sentimental, dar in acelasi timp nu sunt nici un pragmatic. Cred ca sunt o combinatie a celor spuse mai sus. Oricum, sunt mult prea civil pentru un artist si prea artist pentru un civil. Mi-a dat ghes condeiul sa scriu o carte, «Scrisori nedesfacute» se numeste. Nu ma consider un scriitor. Toti adolescentii au apucaturi poetice. Cred ca si eu am traversat aceeasi «criza». Singura diferenta a fost ca la mine a venit intr-o zi un om, Valentin Nicolau de la Nemira, si mi le-a publicat. N-am inteles nici pana astazi de ce. Fundatia Nicu Alifantis si premiul acordat de aceasta organizatie s-au nascut din dorinta de a ajuta. Cand intalnesti un om deosebit de inzestrat, indiferent de domeniul pe care il profeseaza si e tanar si nu are posibilitati de a-si indeplini visele, nu e pacat sa nu-i poti intinde o mana de ajutor daca poti ?"