"Astăzi e ziua ta..." - Oana Sârbu

"Muzica mea nu se evaporă într-o vară..."

"Încerc să păstrez oamenii pe care i-am ales în urmă cu două luni să-mi fie acompaniatori! Aţi citit «Acompaniatoarea» de Nina Berberova? Frumoasă carte... Nu, nu chiar. Am ni&

"Muzica mea nu se evaporă într-o vară..."

"Încerc să păstrez oamenii pe care i-am ales în urmă cu două luni să-mi fie acompaniatori! Aţi citit «Acompaniatoarea» de Nina Berberova? Frumoasă carte... Nu, nu chiar. Am nişte acompaniatori adevăraţi de muzică. Muzică adevărată, aşa cum îmi place mie. Şi lor. Doar că n-ajunge numai pasiunea şi, fiindcă sînt studenţi la Conservator, sînt foarte ocupaţi, săracii, cu examene, cu diverse alte activităţi... dar reuşim să ne strîngem la fiecare săptămînă, să repetăm: am de gînd să formăm o Trupă a bunului-simţ muzical! Sună ciudat? Ambiţios? Poate... Dar cred că vom reuşi! Oh, Doamne! Iubesc atît de mult muzica... îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a înzestrat cu un simţ muzical profund (şi ce-i care mă cunosc bine ştiu că-i aşa!), îi mulţumesc că m-a născut într-o familie de oameni care iubesc muzica, cu talent, îi mulţumesc profesoarei mele de muzică din şcoala generală, doamnei Şoimu, pentru orele de audiţie de la clasă... ştiu cum venea ea cu picapul şi discurile sub braţ! Acolo i-am ascultat prima oară pe Beethoven, Mozart, Chopin... Şi-i mulţumesc lui Virgil că m-a făcut să ascult muzica adevărată, grea (jazz!, de exemplu), şi lui Robert îi mulţumesc că e atît de nebun după muzică, încît e în stare să aducă din Spania 50 de CD-uri pe care să le ascultăm împreună! Vorbesc în fiecare moment, chiar şi cînd visez cu ochii deschişi, de exemplu, cu mine, despre mine... nu mă cunosc prea bine... dar mă simt... se vede treaba că tot timpul descopăr cîte ceva nou ce mă surprinde. Oare ce or zice oamenii de lîngă mine? Sînt unii care mă cunosc mai bine decît eu însămi? Cel mai puternic sentiment pe care-l am, uneori, e că sînt o fiinţă deosebit de fragilă şi inadaptabilă, care trebuie să fie protejată chiar de ea însăşi. Dar alteori, că sînt foarte puternică şi încrezătoare în felul cum simt, cum gîndesc... Cred că n-am făcut mari sacrificii pentru pasiunea mea, pentru că îmi place ce fac şi fac ce-mi place, în general, sînt o răsfăţată, ştiu! Şi apoi, lucrurile frumoase din viaţa mea s-au petrecut atît de repede, atît de neaşteptat, că m-au surprins şi pe mine! Nu cred că aş fi făcut altfel, cred că tot ce s-a întîmplat a trebuit să se întîmple. Cred că-mi place muzica. În forma ei pură. MUZICA. Melodia, armonia, poate uşor cu tentă melancolică. Nu ştiu de ce, că nu sînt o fiinţă tristă. Pur şi simplu îmi plac gamele minore. Şi reţin muzica. Am melodii pe care le ţin minte de cînd aveam 2 ani! Aşa, cu armonii exacte, cu tot! Nu-i frumos? Nu ştiu dacă melodiile mele le pot numi «succese», în accepţiunea termenilor «la modă», acum. Adică «Hituri». Dar cred că muzica pe care am cîntat-o e o muzică ce rezistă în timp, nu se evaporă într-o vară! De exemplu, «Te iubeam» sau «Dacă te-am minţit cîndva», «Lumea basmelor», «Preafrumoasă luna mai» sînt cîntece ce mă reprezintă. Cred că aceste cîntece se pot cînta la orice vîrstă. Şi pentru orice vîrstă. Pentru mine, asta se cheamă succes. Acum nu există MUZICĂ românească. MUZICĂ românească era cînd compunea Radu Şerban. Sau Florin Bogardo. Acum sînt «proiecte româneşti». Care mi se pare că sînt de prost gust. Nu toate. Majoritatea. Marfă. Vandabilă sau nu. N-are legătură cu muzica. Ah, sigur că sînt excepţii. Rare. Oricum, nu la tv. Şi nici la radio. Iertaţi-mă dacă sînt un pic prea critică. Cred că sînt un observator sensibil al lucrurilor din jur. Şi mă dor foarte multe: felul cum NU ne purtăm cu animalele, cu bătrînii, cu natura...  Nu ştiu cum ar fi fost fără «Steaua fără nume» debutul meu oficial, la 17 ani! Poate inventam alt concurs, oricum, asta-mi doream să fac. Oamenii îmi spun tot felul de lucruri cînd mă văd pe stradă, de la «Fata asta te ciupe de suflet cînd o vezi» la «De ce nu v-aţi căsătorit cu Ştefan Bănică jr?» sau «De ce nu apăreţi mai des?». Le ador şi le respect replicile. Nu ştiu însă cîtă consecvenţă e în ceea ce spun, deşi ştiu că sînt sinceri. Să fie oare o replică de moment? Sau una profundă? Atunci să nu fie dintre cei cărora le plac extravaganţele acelea care umplu ecranul seară de seară? Sau le place şi aşa-şi aşa? Uite, aici e o dilemă. Atunci de ce nu încearcă ei să schimbe ceva? În bine, vreau să zic. Nu că ar fi rău, dar parcă-i prea vulgar, vreau să zic. Sau nu? M-aş felicita pentru stăruinţa cu care VREAU SĂ SE-NTÎMPLE lucruri frumoase cu mine şi cu cei din jur, chiar şi cu cei pe care nu-i cunosc... Sînt un om bun. Şi mă consider atît de norocoasă... Păi, cum, cînd am meseria care-mi place, deci fac ce vreau... am avut norocul de a întîlni oameni minunaţi cu care să colaborez, să comunic... mi s-au întîmplat atîtea lucruri superbe... la vîrsta de 17 ani, devenisem o vedetă şi un model pentru multe puştoaice care căutau un model! (Azi mai sînt, oare, modele? Oare tinerii, liceenii de azi, pe cine mai vor să «urmeze»? De la cine se «inspiră»?) Am doi părinţi pe care-i ador şi care mă adoră, un frate minunat (mai mare cu 10 ani!), am avut o copilărie de care-mi aduc aminte toată viaţa! «Oana» (acum vorbesc eu cu mine...), «să fii sănătoasă, că în rest ţi-a dat Dumnezeu de toate! Ce ţi-ai mai putea dori?»..."