A impus in Romania spectacolele de teatru-dans. La 22 de ani era protagonistul primului one-man-show al unui dansator roman. Au urmat zece ani de spectacole, turnee si premii in tara si strainatate. Balerinul, coregraful si regizorul Razvan Mazilu implineste astazi 32 de ani.
"Imi place la nebunie sa nasc idei"
A impus in Romania spectacolele de teatru-dans. La 22 de ani era protagonistul primului one-man-show al unui dansator roman. Au urmat zece ani de spectacole, turnee si premii in tara si strainatate. Balerinul, coregraful si regizorul Razvan Mazilu implineste astazi 32 de ani. "Vine si un timp al bilantului, in fiecare an. Asadar, stagiunea care tocmai se incheie a fost - din nou! - una foarte bogata, cu mari satisfactii. In care am facut ceea ce indraznesc sa sper ca stiu cel mai bine sa fac: sa dansez, sa fac spectacole de dans. O intalnire cu universul fascinant al tangoului, o reintalnire cu scena Operei, un one-man-show intr-un club si un musical montat in Grecia. Ce mi-as putea dori mai mult? In stagiunea care tocmai se incheie mi s-a reconfirmat ca pentru o aventura artistica iti trebuie macar profesionalism, daca nu pasiunea de a merge pana in panzele albe. Mi s-a reconfirmat - daca mai era nevoie - ca imi place la nebunie sa nasc idei (iar ideile sa capete corp fizic), sa creez personaje, sa le dansez. Mi se pare extraordinar faptul ca am mai multe spectacole simultan si ca sunt din zone diferite. Sa intru in pielea altui personaj, sa ii aduc destinul pe scena, sa traiesc prin acel personaj experiente de care nu am parte in viata mea de zi cu zi - asta ma fascineaza. Am nevoie si sa dansez la Opera pe Simfonia Fantastica, dar sa ma si «joc», pentru a ma exprima in cat mai multe feluri. Imi place foarte mult sa sar de la una la alta, este si o trasatura specifica zodiei mele, Gemeni, dar vreau sa nu ma banuiesc de superficialitate. Din contra, cand ma arunc intr-un proiect nu mai conteaza nimic in jur. Recunosc, sunt dependent de aplauze furtunoase, nu pentru ca astept neaparat o recompensa, ci pentru ca in acele clipe exista o reala comuniune intre artisti si spectatori. Admiratia oamenilor este motorul care te face sa mergi mai departe. Nu poti face arta de unul singur. Recunoasterea, admiratia, respectul - de toate astea am avut parte si ii multumesc lui Dumnezeu pentru ele. Nu pot sa ies pe scena oricum, daca nu sunt sigur ca mesajul meu e cel care trebuie sa fie, mai bine nu mai ies pe scena. Este maxima satisfactie pe care o poate avea un artist, acest dialog continuu cu publicul. Neimplinirile, obstacolele, oamenii inerti si stresati, fara umor, pe toate acestea incerc sa le las in urma si sa privesc inapoi fara manie.Citește pe Antena3.ro
"O intalnire cu universul fascinant al tangoului, o reintalnire cu scena Operei, un one-man-show intr-un club si un musical montat in Grecia. Ce mi-as putea dori mai mult?" - Razvan Mazilu, coregraf si dansator