Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Istoricul şi criticul literar Valeriu Râpeanu, un strălucit cărturar al culturii româneşti, a împlinit sâmbătă 82 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”
“În ţara noastră românească vrem înşine stăpâni să fim/ Şi stăpânirea ţării noastre cu nimenea s-o împărţim”
“Nu cred şi n-am crezut în noroc. Şi totuşi, privind înapoi, până la ceea ce se mai poate descifra din îndepărtata mea copilărie, pot spune acum că am avut norocul să ţin de timpuriu cartea în mână.
Părinţii mei, învăţători, mă luau cu ei la şcoală încă înainte ca eu să fi împlinit şapte ani. Din puţinul unui cămin de dascăli de ţară m-am bucurat de cărţile esenţiale ale literaturii române pe care le-am citit şi le-am recitit.
La Liceul «Sfinţii Petru şi Pavel» din Ploieşti am întâlnit profesori dăruiţi. Profesori care nu s-au mulţumit să ne predea şi să ne asculte, ci să ne educe în spiritul dragostei de ţară, al preţuirii valorilor autohtone, al solidarităţii sufleteşti cu tot ce oamenii aleşi au dat pe tărâmul literaturii, muzicii, artelor.
Am avut norocul să întâlnesc la facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti minunaţi profesori, lectori, asistenţi, datorită cărora orizontul meu spiritual s-a lărgit necontenit către cultura universală. De la ei – şi i-aş numi aici pe Tudor Vianu, Edgar Papu, Ion Frunzetti, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Al. Rosetti, Valentin Lipatti – am învăţat că nu se cade să avem niciun complex, ci dimpotrivă, să fim mândri că poporul român a dat într-un timp atât de scurt valori pe toate planurile, că am dialogat necontenit cu celelalte popoare, că am asimilat influenţe pe care le-am transpus în opere originale, de o mare şi o nepieritoare frumuseţe, care nu se veştejesc o dată cu trecerea timpului.
După cum am avut norocul să mă aflu în preajma unor oameni reprezentativi ai României contemporane: scriitori, ziarişti, muzicieni, artişti plastici: de la Şerban Cioculescu la Cella Delavrancea, de la Petru Comarnescu la Tudor Teodorescu-Branişte, de la Anton Dumitriu la Ion Marin Sadoveanu, de la Vladimir Streinu la H.H. Catargi. De la ei am învăţat că între universal şi naţional nu există un raport de contradicţie, că ne putem împlini ca intelectuali armonizând şi sintetizând aceste două direcţii.
Când scriu acest aceste rânduri îmi vin în amintire anii 1942-1950. Trec peste sărăcia acelor ani şi sunt copleşit de nostalgie atunci când mă văd licean, în urbea copilăriei, adolescenţei şi tinereţii mele – Ploieşti – asistând la conferinţele lui Gheorghe I. Brătianu, C.C. Giurescu, Şerban Cioculescu, la spectacolele de teatru cu Ion Manolescu, George Vraca, Ionescu-Ghibericon, Radu Beligan şi câţi alţi maeştri ai scenei româneşti, ca şi la întâlnirile cu un scriitor atât de iubit de tineri precum Ionel Teodoreanu; sau când mă văd cântând în corul liceului «Voinţa Neamului», compoziţia celui ce ne era profesor şi dirijor, I. Cristu Danielescu. Versurile lui Ioan Neniţescu «În ţara noastră românească vrem înşine stăpâni să fim/ Şi stăpânirea ţării noastre cu nimenea s-o împărţim», îmi răsună şi acum în suflet, aşa cum le am cântat cu înfocare la 8 noiembrie 1945, de ziua Regelui Mihai I.”
Citește pe Antena3.ro
