Astăzi e ziua ta: Vasile Şeicaru

'Din ce mi-e dat sa vad, vad atat de putin, incat mai bine inchid ochii pentru o clipa, imi trec mana peste frunte, mai privesc putin peste umar fara sa ma intorc, si mai aleg pentru a nu stiu cata oara o cale din cele care inca mi se mai deschid... Tot mai aud acorduri de chitara, ma mai cheama nevoia de aplauze pe care inca, iata, le mai primesc... Semnele care mi se arata sunt bune, asa ca nu stiu de ce n-as mai indrazni inca sa mai pasesc...', povestea unul dintre cei mai mari artisti ai Romaniei, Vasile Seicaru. Duminica, buchetul vietii sale se imbogateste cu cel de-al 60-lea an. La multi ani!

'Aud ca trece timpul al naibii de repede, mult mai repede de cum trecea. Nu stiu ce sa spun, s-ar putea, ceva ciudat se intampla, dar nu cred ca asta ma poate afecta prea mult. Bai fratilor, la mine-n cartea de identitate tipa anii ca la balamuc. Spun asta pentru ca ma mai uit in ultimul timp in ea si ma apuca ameteala. Prea multe secrete n-am a va spune, am spus cam totul despre mine. Iti spun ca inca sunt in activitate, inca ma mai cheama organizatorii pe la concerte, inca mai am succes, da’ cand voi simti ca va disparea... «stralucirea» (ca n-am altfel cum sa-i spun), voi dis­pa­rea si eu din peisaj (ca artist, stai asa, nu intelege gresit, sa nu devenim patetici), ca asa e de bun-simt, dar asta mai incolo, mai tarziu! 60 de ani? Nu-mi vine sa cred! In urma cu 20-30 de ani, pe vremea asta, umblam pe litoral cu spectacolele la gradini de vara,

Costinesti, 2 Mai, Mamaia... alte vremuri, alte moravuri, alta lume, tara arata altfel, distractiile erau altele. Nu ca era mai bine, doar ca totul era diferit, si eu ma duc adesea cu gandul acolo, ca stii tu, sunt Rac, si Racii se mai uita inapoi, ba, mai mult, unii mai fac si pasi indarat. Cel mai mult regret ca n-am plecat din tara imediat dupa 1990. In acesti apro­ape 22 de ani, de dupa ’89, am avut mai multe dezamagiri decat bu­cu­rii cum ca s-ar fi schimbat ceva. Am invatat ce inseamna capitalismul si nu mi s-a parut ca a me­ritat as­tep­ta­­rea asta. Altfel vedeam eu schimba­rea. Nu-mi aduc aminte sa fi dus lipsa de ceva nici inainte, nici dupa, nici acum. Viata mea a fost, in mare, des­tul de linistita.

N-as putea spune ca am multe neimpliniri cand ma uit in urma. Doar cateva lucruri pe care as fi vrut sa le fi putut face altfel, dar n-a fost sa fie asa. Am adus un copil, am facut o casa si am sadit un pom... basca am umblat cu cantarile mele prin tara asta de la un capat la altul, le-am facut cam pe toate sau aproape pe toate. Ceva din mine ma intreaba ce temeri am acum, dupa atatia ani de viata. Am! Cea mai mare teama a mea in acest moment (nu ca simt ca s-ar putea intampla, dar daca se pune intrebarea, trebuie sa apara si raspunsul) ar fi daca mi-as putea clinti sau poate chiar pierde credinta. Cred ca asta poate fi ultima pierdere a unui om. Dupa asta nu cred ca se mai poate intampla mare lucru. Daca ar fi s-o iau de la capat, cred ca as face acelasi lucru, dar probabil mult mai bine.

Probabil ca daca nu m-as fi nascut in Romania, n-as fi cunoscut si nu m-ar fi cunoscut atata lume. Aproape sigur ca nici numele meu n-ar fi fost atat de cunoscut. Nu m-a atras politica niciodata, probabil ca nici n-am inteles-o prea mult, pentru ca nu mi-am propus. Nici un partid si nici un om politic n-a facut nimic important si demn de tinut minte, nici pentru tara asta, nici pentru mine, nici pentru oamenii care n-au avut, si n-au nici o vina pentru viata urata pe care o traiesc. Eu am facut parte dintr-o generatie careia i s-a cerut tot timpul sa mai stranga cureaua. Acum, mare lucru nu mai sper, dar poate tinerii mai pot face, mai pot salva ceva... daca mai e ceva de salvat, da’ nu cred... poate doar de sperat!

Oricum, cat am trait, stiu ca am trait foarte intens... o mai fac si acum, dar a ramas mai mult jarul, ca flacara s-a cam dus! Ti-am mai spus eu candva ca detest sa mi se spuna tot timpul de tot felul de «bucurosi» si de «pozitivi» sa vad partea plina a paharului. Ei bine, nu vreau sa-i mai aud, dar tot mai am atata liniste si lu­mi­na incat sa mai plec sa vad lumea, sa-mi intalnesc tot mai des prietenii, sa ma mai bucur de viata asta asa cum e, sa numar stelele nebu­ne noap­tea cand nu dorm, si sa-ti spun tie prie­tene, care ma asculti de ceva vre­me... «Lumea-i pentru toti/ ai putea s-o tragi la sorti/ hai incerca, daca poti.../»'