Astăzi e ziua ta... Viorela Filip!

“Iubesc fiecare fir de nisip...”
Interpretă, textieră, autoare de melodii, profesoară de canto-muzică uşoară la Şcoala de Artă din Bucureşti, membră a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, doamna Viorela Filip îşi sărbătoreşte mâine ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

Desen de Romeo Răileanu

“Tot ce sunt şi tot ce ştiu astăzi se datorează educaţiei pe care am primit-o de la părinţii şi zeii mei, Elena şi Stelian Filip. Am mai învăţat de la ei bucuria lucrului bine făcut şi simplitatea. Iubesc ideea de OM, mai puţin omul când ucide din plăcerea de a ucide, când face rău gratuit sau din plăcerea de a face rău, când este laş, mincinos, prefăcut. Iubesc amintirea bunicilor mei şi mirosul de pâine fierbinte, abia scoasă din cuptor. Iubesc mirosul de frunze arse când se face curat în curţi primăvara. Iubesc icoana copilăriei mele alături de tinereţea părinţilor mei. Iubesc fiecare fir de nisip, fiecare pietricică, fiecare val ce mi se aruncă la picioare în aprinsele zile de vară din locul naşterii mele. Iubesc scena, luminile reflectoarelor, magia care se ţese între mine şi spectatori cu fiecare vers pe care îl cânt. Iubesc lumina din ochii elevilor mei şi-mi place să fiu lângă ei când îşi încearcă aripile pentru zbor şi să-i ajut cu tot ce ştiu eu mai bine.

Îi apăr ca o leoaică dacă cineva încearcă să se atingă de ei. Le spun mereu că, atât timp cât eu voi fi în umbra lor, nimic rău nu li se poate întâmpla. Iubesc frumuseţea şi talentul, încrederea şi visele lor.

Simt în permanenţă nevoia de a dărui, de a face bine în jurul meu, chiar dacă uneori sunt răsplătită cu rău. Sunt o fire veselă, exuberantă şi totuşi, în adâncul fiinţei mele, cred că sunt un om foarte trist. Simt acest lucru ori de câte ori mă aflu în faţa foii albe de hârtie şi când pe ea încep să se aştearnă versuri de o tristeţe sfâşietoare.

Iubesc tinereţea care a rămas neatinsă în sufletul meu. Iubesc viaţa şi pe Dumnezeu, deşi o dată, când aveam vreo cinci ani, am fost foarte supărată pe EL: aveam câţiva peştişori într-un acvariu. S-au îmbolnăvit, au murit pe rând şi-mi rămăsese doar unul. Seara am pus alături de acvariu o iconiţă şi L-am rugat pe Doamne Doamne să mi-l ţină viu pe peştişor. Am adormit târziu şi m-am trezit cu noaptea-n cap să văd dacă Dumnezeu îmi ascultase ruga. Dar nu, nu mi-o ascultase. Peştişorul plutea, argintiu, cu burtica în sus! Câteva zile m-am simţit trădată şi n-am mai vrut să spun nici o rugăciune. Îmi cer şi azi iertare pentru scurta rătăcire de atunci şi, EL, nu doar că m-a iertat, dar mă şi ajută exact atunci când am mai mare nevoie.

Cred, de fapt ştiu, că toate gândurile, toate cuvintele, toate sentimentele mele sunt vii şi că ele rămân imprimate pentru totdeauna undeva, în oceanul de energie al UNIVERSULUI. De aceea, mă feresc să spun sau să fac lucruri grave ca să nu mă încarc cu energii negative.”