Astăzi e ziua ta, Zoia Alecu

Una dintre cele mai iubite şi mai frumoase doamne ale folkului, Zoia Alecu împlineşte vineri 58 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

De la voi nu aştept decât dragoste
“Fie ce-o fi mă uit în sus, mă cam ia ameţeala, dar trebuie să îmi împlânt steagul pe cel mai înalt vârf”
“În primul rând, mulţumesc Jurnalului Naţional pentru gândul bun, pentru onoarea de a mă afla printre cei aniversaţi de către această publicaţie. Anul acesta se vor împlini 8 ani de la prima noastră colaborare. Dacă mă întrebi ce fac, Doamne!, fac multe şi parcă timpul nu-mi ajunge pentru câte aş mai vrea să fac. Pe 19 noiembrie 2013 am avut concertul meu aniversar de 40 de ani, concert care a însemnat 45 de zile de muncă susţinută, mult stres, dar rezultatul a fost unul neaşteptat de bun şi zic eu că toţi cei care au fost prezenţi la acest concert au plecat cu sufletele pline de bucurie şi cu o amintire extraordinară. Deci, a meritat tot chinul. Acum că ne-am întors în urmă cu 40 de ani, în frumosul an 1973 am urcat pentru prima data pe scenă la Club A, unde am fost dusă de Doru Stănculescu căruia mie îmi place să-i spun părintele meu spiritual. Puţină lume ştie că eu am pornit pe drumul muzicii cu temerea că nu aş fi nu-ştiu-ce mare talent. Încet-încet, însă, au venit o mulţime de oameni de muzică să-mi contrazică aceste temeri şi să-mi construiască încrederea în mine şi în harul meu de a cânta, de a scrie versuri şi de a compune. Odată pornită pe acest drum am început să-mi construiesc acel ceva care dă amprenta unică unui artist. Sigur, e greu să fii artist în România de astăzi cum greu a fost să fii artist în România de ieri. De ce spun asta?! Pentru că în România de ieri, asta însemnând în urmă cu 30-40 de ani, ca să fii artist trebuia să dai nişte examene, să obţii un atestat conform căruia aveai dreptul să fii artist profesionist sau de tinichea. Atestatul ăsta avea nişte categorii, eu am obţinut-o pe prima, din prima. Astăzi, din păcate, artiştii de «aur» stau bine mersi alături de artiştii de tinichea, ba mai mult de atât, într-o perpetuă răsturnare a valorilor, cei de aur, cum mi se pare şi firesc, sunt exploataţi ca la Roşia Montană, cu cianuri. Iar cei de tinichea sunt în vârf strălucind efemer pentru binele poporului.
Ştiu că tuturor artiştilor adevăraţi le place să fie apreciaţi şi răsfăţaţi de soartă şi de public. Aş minţi să spun că mie îmi e mâh de chestia asta. Cred că oricărui om, la urma urmei, îi place să-i fie apreciată munca. Spre exemplu, am visat în 2009, că piesa mea «Iar e lună plină», pe care eu o consider una dintre cele mai bune creaţii ale mele, să fie premiată şi să ajungă printre primele locuri în topuri de specialitate. Dar nu a fost aşa. În 2009 erau alte target-uri, aşa că nu totdeauna ceea ce apreciezi tu ca artist că este mai valoros în creaţia ta este valoros şi pentru restul lumii. Sigur, am avut piese care au mişcat profund sufletele oamenilor şi care au făcut istorie, cum ar fi «Ouă de rouă», «Vino aici», «Trei galoşi», «Printre lupi»...
Acum că împlinesc 58 de ani eu tot înainte privesc şi pentru că la ceas aniversar mă uit de pe un vârf de munte, uşor, către poale şi-mi zic: «Băi, ce de chestii am făcut... auleo, câte mai am de făcut! Şi mă cam strânge timpul». Fie ce-o fi mă uit în sus, mă cam ia ameţeala, dar trebuie să îmi împlânt steagul pe cel mai înalt vârf. Doamne Ajută! Vă iubesc pe toţi şi de la voi nu aştept decât dragoste.”