Teodor Mazilu intra in categoria acelor scriitori condamnati sa-si ofere propria fiinta unei lectii de anatomie literara; printre cei care nu au ezitat sa se expuna in ipostazele cele mai dezavantajoase pentru a se oferi propriei arte ca hrana, asemenea pelicanului dintr-o poezie a lui Musset

Un celebru actor marturisea ca celebra lui sotie ajunsese sa-i reproseze lipsa scenelor de gelozie. Gelozia era considerata ca o dovada galagioasa, obositoare, dar sigura a iubirii… Unde nu e gelozie nu e nici iubire. Sigur, scenele de gelozie pot parea deplasate, se mai injura, se mai sparge vesela, dar sunt o dovada ca cei doi se iubesc. E foarte usor sa ai incredere in femeia pe care n-o iubesti. Altii sustin ca gelozia e incompatibila cu iubirea, ca e doar o banala drama a instinctului de proprietate. (...)

Lumea senzatiilor este o lume oarba, si a crede ca poti fi stapanul acestei lumi e nebunie curata; gelosul e un om lipsit de simtul realitatii. Gelosul e innebunit la gandul ca placerea poate exista in afara lui. Epiderma nu poate fi o garantie a fidelitatii, si tocmai pe pamantul inselator al senzatiilor oamenii vor certitudini; in asta sta ridicolul geloziei. Iubirea nu inseamna o ignorare a senzatiilor, asta nu sta in puterea nimanui, ci intelegerea lor, de aceea iubirea e libera de gelozie. Daca nu socotesti femeia iubita drept ceva care-ti apartine, nu traiesti nici dramele geloziei. (...)

Dar a admite gelozia numai ca o drama a instinctului de proprietate ar fi dovada de insuficienta, ar insemna sa subordonam o realitate complexa unei idei aprioric acceptata. Pasiunea se naste din vid. Cu cat vidul interior e mai mare, cu atat pasiunea e mai puternica. Individul nutreste speranta ca sexualitatea va reface intr-un fel acest echilibru zdruncinat. Orice relatie umana ne angajeaza total, cu inteligenta noastra, cu orgoliul nostru, cu complexele noastre de inferioritate sau de superioritate; de aceea gelosul are impresia ca este deposedat nu numai de femeia adorata, ci si de intreaga lui viata psihica. De aceea multi oameni se simt secatuiti dupa ce o asemenea relatie s-a sfarsit, au impresia ca au dat totul si n-au primit nimic. Dar senzatia de secatuire nu se naste dintr-o risipa de sentimente, ci dintr-un calcul care n-a reusit pana la capat. Numai cei zgarciti se simt secatuiti. Daca daruiesti fara obsesia schimbului, nu mai ai senzatia de secatuire. Cei care iubesc n-au asemenea probleme, iubirea este inepuizabila.

Natura este oarba. Se pot face copii frumosi si cu femei pe care le iubesti si cu femei pe care le dispretuiesti. Dar gelosul se incapataneaza sa impuna naturii o morala dintre cele mai severe… Ar fi poate bine ca natura sa fie morala ca o calugarita, dar trebuie sa admitem realitatea asa cum e, nu cum ne-ar conveni noua. (...) Instinctul de proprietate poate lua forme nebunesti. Noi nu vrem sa fim numai stapanii unui trup, ci si stapanii tuturor gandurilor, senzatiilor, nelinistilor. Imi amintesc ca i-am reprosat odata unei femei ca s-a bucurat de un apus de soare si, fara sa-mi spuna si mie, mi-a ascuns multa vreme acest lucru. Nu este asta nebunie curata?

Gelozia se naste si din frica de viata, si din frica de necunoscut. Imi amintesc ca odata, foarte demult, o femeie draga pe care am rugat-o sa-mi cumpere un pachet de tigari s-a intors dupa cinci ani. E drept ca s-a intors cu tigarile preferate, dar dupa cinci ani. In timp ce traversa Bulevardul Magheru, s-a indragostit de un pieton tras ca prin inel, si dusa a fost. (...). Un cantec pueril spune ca "iubirea trebuie pazita". Gelosul crede si el ca iubirea trebuie pazita, ca trebuie sa fie mereu cu ochii in patru, sa stea la panda. Nu, iubirea nu trebuie pazita. O iubire pe care trebuie sa o pazesti nu merita atentia noastra.

Dar gelozia se naste uneori si din motive aparent indreptatite. Oamenii nu se cunosc pe sine, si de multe ori ei insala din plictiseala, din inertie sau din cine stie ce stupida nevoie de demonstratie. In acest stupid caz se tradeaza in primul rand pe ei insisi. Asta chiar ca poate sa te scoata din sarite. Nu-si iau nici macar raspunderea propriilor senzatii, iti cer tie sa duci si aceasta povara care nu-ti apartine. Asta nu e frumos.

Sigur, am fost si eu ros de gelozie si poate am sa mai fiu, dar stiu, simt ca gelozia nu face parte din lumea iubirii. Ca o iubire care trebuie pazita, supravegheata, alimentata, admonestata nu este iubire.

Aventuri literare "Teodor Mazilu intra in categoria acelor scriitori condamnati sa-si ofere propria fiinta unei lectii de anatomie literara; printre cei care nu au ezitat sa se expuna in ipostazele cele mai dezavantajoase pentru a se oferi propriei arte ca hrana, asemenea pelicanului dintr-o poezie a lui Musset. cat e de sublim si cat e de dramatic in aceasta ofranda, greu de precizat. cata exasperare si cata ardoare a perfectiunii ascunde aceasta viata traita si analizata prin nemiloase disectii, pentru a fi apoi restituita in propozitiile cele mai aspre, numai autorul ar fi putut s-o spuna" (Mircea Ghitulescu)