Credincioşii creştin-ortodocşi prăznuiesc duminică Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile). Este numită şi Duminica Stâlpărilor fiindcă Mântuitorul Iisus Hristos a fost întâmpinat la Ierusalim cu stâlpări de finic în mâini. Credincioşii duc în această zi, la biserică, ramuri de salcie, care sunt sfinţite în timpul slujbei. Este o zi a bucuriei în care se înalţă imnuri religioase, ca şi în acea zi sfântă, când i-au cântat Domnului “Osana Fiul lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!” (Matei 21:9). Sărbătoarea a fost anticipată în Vechiul Testament. “Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei” (Zaharia, 9,9). (...) Sărbătoarea aparţine secolului al IV-lea. Deşi nu este menţionată în Constituţiile apostolice, Sfântul Epifanie de Salamina (310/320-403), Sfântul Ioan Gură de Aur (347-407), Sfântul Ambrozie al Milanului (340-397) şi Sfântul Chiril al Ierusalimului (315-386) au alcătuit predici în cinstirea acestei sărbători, iar pelerina apuseană Egeria în jurnalul ei de călătorie (381-384) – descrie felul în care se sărbătoreau Floriile la Ierusalim, spre sfârşitul secolului al IV-lea.
În Apus, primele menţiuni legate de sărbătoarea în discuţie se găsesc la Sfântul Isidor de Sevilla (560-636). Ele aparţin secolelor al VI-lea şi al VII-lea. (...) Duminica Floriilor vrea să ne arate felul în care ar trebui să-L primim pe Hristos în sufletul nostru. Dacă cei din Ierusalim îşi aşterneau hainele, însoţite de ramurile de palmier, finic, măslin şi salcie, noi ar fi trebuit să îi aşternem stâlpările virtuţilor noastre dobândite în timpul Postului Mare”, subliniază Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, în volumul “Triodul – Golgota Pocăinţei”.
Despre Intrarea Domnului în Ierusalim, într-una din predicile ţinute la acest mărit praznic, părintele arhimandrit Cleopa spunea: “Astăzi vine Hristos în Ierusalim, ca Împărat al cerului şi al pământului. Dar nu vine pe scaune de serafimi, nici purtat pe aripi de heruvimi, nici înconjurat de cete îngereşti, cântând din trâmbiţe, cum va veni la Judecata de apoi, ci vine smerit şi călare pe un mânz de asin. Nu vine îmbrăcat în hlamidă împărătească de purpură, nici cu coroană de aur pe cap, nici păzit de oşti pământeşti, ci vine blând, ca un Mântuitor, înconjurat de 12 ucenici galileeni şi de o mare mulţime de credincioşi: bătrâni, tineri, femei şi mame cu copii în braţe. (…) Intră Hristos astăzi cu slavă în Ierusalim, ca un Împărat, ca să împărăţească în veci peste îngeri şi oameni. Vine să arate lumii că El singur este adevăratul Împărat şi Mântuitor. Vine Hristos în Ierusalim să Se dea de bunăvoie în mâinile cărturarilor şi fariseilor plini de zavistie şi răutate, care căutau să-L omoare. Vine Mântuitorul spre patimă de bunăvoie, ca să fie vândut de ai Săi în mâinile dregătorilor, să fie răstignit pe cruce şi să moară pentru mântuirea noastră, iar a treia zi să învieze”.
Mulţimea care L-a întâmpinat cu bucurie pe Mântuitorul. Se dusese vestea despre preaslăvita minune făcută de Domnul Iisus Hristos în Betania, cu învierea lui Lazăr cel mort de patru zile şi, neputând explica acest lucru, care era mai presus de orice înţelegere, a crezut cu adevărat că El este Mesia, Mântuitorul lumii. Însă patimi grele stăpâneau minţile şi inimile fariseilor şi cărturarilor – ura şi zavistia: “Şi s-au sfătuit arhiereii şi cărturarii ca şi pe Lazăr să-l omoare, căci din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus” (Ioan 12, 10-11).