Creştinii ortodocşi sărbătoresc Izvorul Tămăduirii in prima vineri dupa Paste. Mulţi merg în pelerinaj la mănăstirile din ţară, iar în biserici are loc slujba de sfinţire a apei, cunoscută și sub numele de Aghiasmă Mică. După ce sfințește apa, preotul îi stropește pe credincioși în timp ce se cântă "Mântuiește, Doamne, poporul Tău". În această zi sfântă, creștinii care respectă tradițiile se spală cu rouă și beau Aghiasmă pentru a se feri de boli și pentru a se vindeca.
De Izvorul Tămăduirii, în unele zone ale ţării, tinerii fac legământul juvenil. Acest legământ se făcea, cu sau fără martori, în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care făceau jurământul respectiv: pronunţarea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului şi al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoţite întotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrăţişarea frăţească, ospătarea cu alimente rituale şi dansul.
Tot de Izvorul Tămăduirii, nu se lucrează. Conform tradiției, pe vremuri, cine lucra era lovit de o boală din care nu își mai revenea până la moarte. În plus, în trecut nu se țesea nimic deoarece cu pânza țesută în această zi nu se îmbrăcau nici măcar cei morți deoarece nu puteau fi primiți pe cealaltă lume.
Superstiția care dă fiori
În unele zone din țară, de Izvorul Tãmãduirii se făceau vrăji. Se spunea că femeile care lăsau în biserică, peste noapte, în joia din Sãptãmâna Luminată, un vas cu apă, și îl recuperau după slujba de vineri, aveau norocul de a se spăla cu acea apă de numeroase necazuri. Mai există regiuni în care oamenii cred că cine pune, de Izvorul Tămăduirii, un vas cu apă sub un nuc sau un soc şi găseşte pământ pe fundul recipientului, nu va mai avea multe zile de trăit.
În ziua de vineri, din 7 mai 2021, nu se face nicio treabă casnică. Nu se spală și nici nu se calcă rufe. Se spune că cine respectă acest obicei, va avea un loc asigurat în Rai.