x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Reținut, după ce a schingiuit un câine care îi alerga păsările

Reținut, după ce a schingiuit un câine care îi alerga păsările

de Redacția Jurnalul    |    26 Apr 2025   •   13:20
Reținut, după ce a schingiuit un câine care îi alerga păsările

Un bărbat de 43 de ani din județul Botoșani, care în urmă cu două săptămâni a schinghiuit un câine ce îi intrase în curte și îi alerga păsările, a fost reținut.

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au emis, vineri. ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat, de 43 de ani, din județul Botoșani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de schingiuirea animalelor.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că acesta, în 1 aprilie, deranjat de faptul că un câine de rasă comună, talie mică a pătruns în curtea locuinței și alerga după păsările din curte, i-a aplicat acestuia mai multe lovituri, cu un obiect dur din gospodărie, după care l-ar fi aruncat în drumul public, din fața locuinței.

Bărbatul a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: reţinut caine schingiuire