Ziua protecţiei civile
Este ziua 59 a anului ● Au mai rămas 306 de zile
Soarele
Răsare la 6:55 ● Apune la 18:01
Luna
Răsare la 4:24 ● Apune la 13:48
● Lună plină 18 februarie ● Ultimul pătrar (Luna în descreştere) 25 februarie ● Lună nouă 4 martie ● Primul pătrar (Luna în creştere) 13 martie
Sărbătoare creştină: Cuv. Ioan Casian Romanul şi Gherman din Dobrogea; Cuv. Vasile Mărt.; Sf. Sfinţit Mc. Nestor
Cuviosul Vasile Mărturisitorul, prăznuit astăzi de creştinii ortodocşi, a trăit pe vremea lui Leon Isaurul, luptătorul de icoane. S-a făcut monah şi a petrecut în viaţa monahicească cu fapte bune, precum se cădea. Când cinstirea sfintelor icoane era lepădată, s-a împotrivit cu tărie luptătorilor de icoane. De aceea a fost prins şi chinuit mult, însă nu s-a supus şi nu s-a învoit cu erezia lor, propovăduind adevărul până la moarte. După mulţi ani şi după viaţa cea plăcută lui Dumnezeu, a venit fericitul său sfârşit şi s-a dus veselindu-se întru rugăciuni şi mulţumiri la Dumnezeu, pe Care l-a iubit din tinereţe.
Credinţe populare, tradiţii, semne
Personificarea primei duminici care urmează după faza lunară numită Lună Nouă sau Crai Nou, invocată pentru a da frumuseţe şi păr bogat fetelor, se numeşte Duminica Tânără.
Într-un an de 365 sau 366 de zile sunt 13 luni şi deci 13 Duminici Tinere. În calendarul civil contemporan, începuturile de lună, care nu sunt calculate în raport cu fazele de evoluţie ale astrului lunar, sunt lipsite de orice semnificaţie astronomică. În Banat, în aceste zile se străpungeau urechile fetiţelor pentru a le pune cercei, fetele îşi retezau vârful cozilor pentru a le creşte părul mai lung şi mai frumos, bărbaţii se tundeau şi îşi tăiau unghiile. Vara, cositul fânului începea după o zi de Duminică Tânără, pentru ca noua recoltă, coasa a doua sau a treia să prindă perioada de creştere neîncetată a Lunii până la faza de Lună Plină. (Profesor Ion Ghinoiu)
Click istoric
La 28 februarie 1785, Horea şi Cloşca sunt executaţi prin frângerea cu roata, ultima asemenea barbară execuţie din Europa. Crişan se spânzurase în închisoare cu nojiţele de la opinci. La 2 noiembrie 1784 avea loc Adunarea de la Curechiu, unde Crişan îi chemase pe ţărani să se ridice la lupta pentru lichidarea nobilimii. Ţăranii se îndreaptă spre Crişcior, unde ard curţile nobiliare şi ucid 17 persoane. O parte dintre răsculaţi se îndreaptă spre Mihăileni, iar alta spre Brad. La 5 noiembrie 1784, întregul Zarand era cuprins de răscoală. La 27 decembrie 1784, Horea şi Cloşca sunt prinşi în pădurea Scoruset, apoi închişi la Alba-Iulia. Crişan este prins la 30 ianuarie 1785 şi întemniţat la Alba Iulia.
S-a întâmplat azi
În România
● 1821 – Începe deplasarea oastei lui Tudor spre Slatina, pe două coloane: cea principală, incluzând efectivele din tabăra de la Ţânţăreni, în frunte cu Tudor Vladimirescu, care ajunge la Slatina; a doua coloană formată din arnăuţii de la Coţofeni se uneşte cu pandurii lui Solomon, şi la 4 martie se îndreaptă spre Slatina. La 6 martie se adună toate forţele ce urmau să se deplaseze spre Capitală, efectivul lui fiind de circa 8.000 de oameni;
● 1887 – Legea monopolului tutunului, prin care statul are dreptul de monopol în comercializarea tutunurilor indigene şi străine sub orice formă, de orice calitate şi sub orice întrebuinţare.
În lume
● 1974 – După şapte ani, SUA şi Egipt restabilesc relaţii diplomatice;
● 1986 – A fost asasinat la Stockholm, în plină stradă, premierul Suediei, Olof Palme.
Născuţi la 28 februarie
● 1901 – Linus Pauling, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, în 1954 (m. 1994);
● 1903 – Vincente Minnelli, regizor (m. 1986).