Mă voi căsători oare vreodată?

Acum, când este pe punctul de a părăsi ecranul, Ramon Novarro a devenit cu totul alt om, iar în momentul de faţă este convins că nu se va îndrăgosti niciodată şi că va rămâne un celibatar convins.

Realitatea ilustrată, 6 aprilie 1933

Acum, când este pe punctul de a părăsi ecranul, Ramon Novarro a devenit cu totul alt om, iar în momentul de faţă este convins că nu se va îndrăgosti niciodată şi că va rămâne un celibatar convins.

Acum un an Ramon trăia la un loc cu familia sa, şi dacă i s-ar fi spus că se va separa într-o zi de ea, ar fi respins ideea ca pe o imposibilitate. Astăzi, însă ocupă singur o casă proprie. Acum un an Ramon era foarte tânăr, – un idealist, un vizionar. Astăzi, este mai puţin tânăr, iar vizionarul idealist s’a estompat, făcând loc unui practic om de afaceri, cam apăsat de griji şi hărţuit de răspunderi.

Nu mai departe decât acum un an, se mai credea încă în repovestita legendă că ar fi plănuit să intre într-o zi la mănăstire, să înceapă o viaţă monahală. Ramon răspunde însă acum cu un emfatic nu la toate aceste svonuri ce circulă pe socoteala lui şi care au fost în mare parte lansate de către departamentul de reclamă al casei pentru care lucrează. “Asta nu înseamnă” adaogă actorul “că sunt mai puţin religios. Dimpotrivă simt că niciodată n’am avut noi oamenii mai multă nevoie de Dumnezeu ca acum”. Celelalte svonuri ce s’au publicat cu privire la Ramon acum un an, vorbesc de extraordinarul lui devotament pentru numeroasa sa familie – mama, tatăl şi cei nouă fraţi. Şi, poate că într-o zi va apărea o poveste semi-romantică, în care se va descrie fata ideală pe care Ramon a sperat s’o întâlnească şi să o ia de soţie…

Devotamentul lui Ramon faţă de familia sa a rămas tot atât de fervent ca şi înainte. A simţit însă la un moment dat, că avea nevoie de singurătate, de un colţişor unde să poată trăi neturburat o viaţă proprie. A simţit că nu mai putea suporta apăsarea atâtor alte vieţi, a atâtor alte probleme străine, a intensei mişcări ce se producea în jurul lui. Şi atunci  şi-a cumpărat o vilă pe colinele Hollywoodului, pe care a mobilat-o după ultima modă şi unde trăieşte singur, numai cu doi servitori, care îi  îngrijesc de gospodărie.

Această despărţire de “arborele familiei” s’a făcut fără discuţii şi fără vreo explicaţie. Mama lui Ramon este una din acele rare femei care nu-şi tortură copii cu întrebări şi nu uzează de autoritatea pe care maternitatea le-o dă asupra lor. Atunci când acest fiu mai mare s’a depărtat de casa ei, pentru prima dată în viaţa lui, înţeleapta bătrânică a înţeles nevoia lui de singurătate, de spaţiu, pentru a respira şi gândi. Hotărârea actorului de a rămânea celibatar, are la bază tot mare-i dragoste şi grija pentru familia sa.

“Au circulat multe svonuri”, îmi spunea el deunăzi, cu o voce tristă şi obosită, “în sensul că atunci când voiu întâlni fata «hărăzită de zei»“, mă voiu căsători. Dar pentru mine nu va exista niciodată o asemenea femee, pentru că n’am să mă însor niciodată. N’am fost niciodată îndrăgostit şi nici nu voiu fi.

N-aş fi putut face o asemenea afirmaţie acum cinci ani, întrucât există o vreme când suntem foarte puţin siguri de sentimentele noastre şi când n’am putea face profeţii asupra felului cum vom privi mâine viaţa. Timpul acela a trecut însă pentru mine. Sunt acum destul de adult pentru a simţi  apropierea lui Eros. Şi dacă-l voiu auzi vreodată venind – ceeace nu e exclus – voiu lua-o la goană şi voiu fugi chiar de ar fi să străbat în această cursă o jumătate din planetă.

Aceasta ar fi singura atitudine cinstită pe care aş putea-o lua într’o asemenea circumstanţă. Am de întreţinut unsprezece oameni: părinţii, cei cinci fraţi şi cele patru surori. În asemenea condiţiuni, căsătoria devine o imposibilitate. Cei doi fraţi mai mici ai mei sunt tocmai pe punctul de a-şi termina studiile. Unul a părăsit universitatea, iar celălalt a terminat în iunie. Ei sunt copiii mei – mândria mea cea mai mare… (James Gray)

Dragoste şi timp

“Trebuie să pară multora foarte curios faptul că, un bărbat tânăr, care se învârteşte în mijlocul atâtor femei frumoase, nu se îndrăgosteşte violent, cel puţin odată în viaţa lui. Eu nu am nici timpul nici energia pentru aşa ceva, şi dragostea reclamă o mare putere de concentrare. Am fost mereu absorbit în fiecare clipă de probleme a căror rezolvare mi se ridica imperioasă înainte. La început s’a ivit necesitatea de a-mi câştiga existenţa, ceeace m’a adus după diferite încercări, în cinematorgraf...

Într-o viaţă ca a mea nu mai putea să rămână loc pentru romantic.”