x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Marti 27 septembrie

Marti 27 septembrie

27 Sep 2005   •   00:00

Este ziua 270 a anului
Au mai ramas 95 de zile

PROVERBUL ZILEI
" Omul e avut cand nu e dator nimic" - cand stie ca nu datoreaza nimanui nimic.

"Proverbele Romanilor", Iuliu A. Zanne, vol. I, Editura Scara, Asociatia Romana pentru Cultura si Ortodoxie, Bucuresti
SOARELE

  • Rasare la 7:08
  • Apune la 19:04

  • LUNA
  • Rasare la 0:32
  • Apune la 16:52

  • Luna noua 3 octombrie
  • Primul patrar (Luna in crestere) 10 octombrie
  • Ultimul patrar (Luna in descrestere) 25 octombrie
  • Balanta (23 septembrie - 22 octombrie)

    CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
    †) Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul; Sf. Mucenici Calistrat si Epiharia

    CALENDAR ROMANO-CATOLIC
  • Sf. Vincentiu de Paul
  • CALENDAR GRECO-CATOLIC
  • Sf. Calistrat si insotitorii sai; Sf. Vincentiu de Paul
  • SARBATOARE CRESTINA
    Crestinii ortodocsi il sarbatoresc astazi pe Sfantul Ierarh Martir Antim Ivireanul. S-a nascut in Iviria (Georgia de azi). A fost crescut de mic la Constantinopol, ca rob la turci. Aici a invatat limbile greaca, araba, turca si a deprins mestesugul sculpturii, al picturii si al broderiei. A venit pe la 1690 la Bucuresti, a fost numit de domnitorul Constantin Brancoveanu in diverse dregatorii; a fost egumen al Manastirii Snagov (1696-1701), episcop de Ramnicu-Valcea (1705-1708) si mitropolit al Tarii Romanesti (1708-1716). A infiintat multe tipografii, unde a tiparit 58 de carti bisericesti, dintre care 23 in limba romana. Este ctitorul Manastirii Antim din Bucuresti. In 1716 fost ucis de turci langa Adrianopol.

    S-A INTAMPLAT AZI
    In Romania
  • 1914 - Dupa 48 de ani de domnie, la Castelul Peles din Sinaia, inceteaza subit din viata regele Carol I. Este inmormantat, potrivit dorintelor sale testamentare, la manastirea de la Curtea de Arges (2 octombrie), ctitoria domnului Tarii Romanesti, Neagoe Basarab (1512-1521);
  • 1919 - Se formeaza un guvern in frunte cu generalul Arthur Vaitoianu. Principala sa misiune a constat in organizarea primelor alegeri parlamentare pe baza votului universal din istoria Romaniei intregite;
  • 1962 - Infiintarea Universitatii din Timisoara; primul rector: prof. univ. dr. doc. Ioan Curea.

    In lume
  • 1821 - Mexicul isi castiga independenta fata de Spania.
  • 1917 - A murit pictorul francez Edgar Degas (n. 1834);
  • 1940 - Al doilea razboi mondial. Este incheiat la Berlin "Pactul Tripartit" intre Germania, Italia si Japonia;
  • 1996 - Conflictul din Afganistan. Talibanii cuceresc Kabulul si il executa pe fostul lider Najibullah.
  • NASCUTI LA 27 septembrie
  • 1951 - Interpretul si actorul Meat Loaf;
  • 1952 - Dumitru Prunariu, primul astronaut roman care a zburat in spatiu;
  • 1984 - Cantareata Avril Lavigne.
  • MOMENT ISTORIC
    La 27 septembrie 1992, au avut loc in Romania alegeri parlamentare si prezidentiale (inscrisi in listele electorale - 16.380.663 de persoane; prezente la vot 12.496.430 de persoane; numarul voturilor valabil exprimate - 10.880.252; voturi nule - 1.591.071). Pentru functia de presedinte au candidat Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Gheorghe Funar, Caius Traian Dragomir, Ioan Manzatu, Mircea Druc, dintre care primii doi au intrunit cel mai mare numar de voturi fata de urmatorii patru candidati, dar nu suficient pentru a fi validati in functia de presedinte, fiind obligati sa participe la cel de-al doilea tur de scrutin. Pentru "Adunarea Deputatilor": FDSN - 27,72% (117 mandate); CDR - 20,01% (82 mandate); FSN - 10,19% (43 mandate); PUNR - 7,72% (30 mandate); UDMR - 7,46% (27 mandate); PMR - 3,90% (16 mandate); PSM - 3,04% (13 mandate).

    CREDINTE POPULARE, TRADITII, SEMNE
    Gardul tarnii, numit si Gardul satului sau Santul merelei, a fost atestat in Campia Romana, Dobrogea si sud-estul Moldovei, avand functie de aparare impotriva atacurilor neprevazute din afara: "Satul se inconjura cu gardul tarnii. Fiecare gospodar isi sapa in dreptul casei lui, catre camp, un sant adanc. Pe pamantul scos in afara si pe sant cresteau schini, holera si catina. Nici vita, nici om nu putea trece santul. In sat intrai numai pe poarta tarnii, care se inchidea pe timpul noptii" (Vladesti, judetul Galati). In satul Gropeni din judetul Braila "santul de aparare avea latimea de patru metri si adancimea de aproximativ trei metri si jumatate. Pamantul scos din sant se batea sub forma de val, iar peste acesta se construiau garduri din stuf. Santul se umplea cu apa in perioada ploilor si seca pe timp de seceta. Peste sant se trecea pe podisti din lemn, iar cand apa seca, se foloseau talpicile, trepte sapate in pamant". Santul sau gardul tarnii avea, pana spre inceputul secolului al XX-lea, un rol dublu: economic (apara holdele si viile din afara vetrei de patrunderea vitelor din sat) si de aparare (impiedica patrunderea raufacatorilor, a turcilor, veniti in grupuri razlete pentru jaf). (Profesor Ion Ghinoiu)
    ×
    Subiecte în articol: calendar mandate