Miercurea Bălţatelor şi Paştile Cailor

A sasea saptamana de la Pasti aduce zile insemnate si in Calendarul popular al romanilor: Miercurea Baltatelor sau Pestritele - tinuta pentru primejdii - si joia Inaltarii Domului, ce vine odata cu Ispasul si… Pastile Cailor.

Sarbatoare populara aproape data uitarii, Baltatele sau Pestritele se serbau timp de doua zile, una dintre acestea fiind miercurea de dinaintea Ispasului iar cealalta, vinerea de dupa Ispas. In prima zi se lucra pana la amiaza, dupa care se tinea sarbatoarea, urmand ca, in ce-a de-a doua zi, lucrurile sa se desfasoare pe dos, dimineata se tinea sarbatoarea iar dupa masa se muncea. Miercurea Baltatelor era o zi magica, zi in care se culegeau plante bune de leac si de dragoste, fermecatoarele incercau, inca din zorii zilei, sa ia mana campului si laptele vitelor iar femeile suflau in bucium ca sa le indeparteze vrajile. Se povesteste ca in noaptea aceasta infloreste feriga. Tot acum infloreste si se scutura floarea de alun iar cine o culege si o bea, scapa de orice boala. Alte practici si obiceiuri magice cu un pronuntat caracter apotropaic vorbesc despre atingerea vitelor cu frunze de leustean pentru a le proteja de strigoi, precum si de impodobirea ferestrelor, usilor si portilor cu aceasta planta magica, ce apara oamenii de sufletele ratacitoare si de duhurile rele.

Joi, la Pastile Cailor…

Calul a fost considerat dintotdeauna un animal sacru, fiindu-i atribuita de multe ori constiinta misterelor divine. In mitologia nordica, Dag, zeul teutonic al Zilei, a fost dus la ceruri de un armasar alb, care a imprastiat lumina peste intreaga lume. Tot ca simbol solar, calul apare tragand carul ceresc al lui Apollo, pe cel al lui Mithras, precum si carul de foc al Sfantului Ilie. In povestile romanesti apare calul nazdravan iar in legendele crestine, calul purtator al calaretilor sacri: Sf. Gheorghe, Sf. Martin, Sf. Hubertus sau Sf. Eustahie. In calendarul popular al romanilor, asa cum lupul este considerat patronul iernii infrigurate, calul apare drept patron al anotimpului cald. Considerat animal totem si venerat in stravechime, ce-a de-a sasea zi de joi de dupa Pasti ii aduce calului libertatea absoluta: nu este pus la caruta, nu este incalecat, poate sa pasca pe unde vrea si cat vrea. Asadar, se crede ca, o singura data pe an, pret de un ceas, caii se satura pe deplin si asta se intampla numai … de Pastile Cailor. O legenda populara povesteste ca, la nasterea lui Iisus, in grajdurile batranului Craciun, boii si oile si-au mancat fanul si au adormit, in timp ce caii au tropotit si au nechezat iar dupa ce au terminat fanul primit, l-au mancat si pe acela sub care Pruncul fusese ascuns de furia lui Irod. Atunci, Maica Domnului i-a blestemat sa nu se mai sature decat o data pe an, de Ispas, oricat de mult ar manca. De atunci, ziua poarta numele de “Pastile Cailor'.

In aceasta zi se faceau platile amanate, care nu fusesera achitate la Sangiorz (dupa cum cerea traditia), acest lucru generand probabil, in timp, sensul peiorativ al expresiei "la pastile cailor", care a ajuns sa insemne “a amana', “a nu inapoia la timp ce ai imprumutat', “a nu te tine de cuvant', fiind echivaleta cu expresia “la Sfantu' Asteapta". Pe de alta parte, neavand o data fixa in calendar ca Sangiorzul, aceasta sarbatoare cu data mobila a fost asimilata ca fiind o zi oarecum incerta. Asa se explica faptul ca sintagma "la Pastile Cailor" si-a schimbat sensul, in loc de “alta data' sau “mai tarziu', insemnand astazi “niciodata', “nicicand'.