x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Adrian Naidin

Omul zilei - Adrian Naidin

de Dana Andronie    |    18 Iul 2013   •   00:04
Omul zilei - Adrian Naidin
Sursa foto: SimionBuia.ro

O revelaţie a ultimilor ani, atât pentru public, cât şi pentru critică, Adrian Naidin a urcat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în spectacolul “Caramitru-Mălaele, câte-n lună şi în stele”, pentru a modera cu geniu duelul în versuri al celor două forţe ale teatrului românesc. Colaborator al lui Moby pentru coloana sonoră a filmului “The Necessary Death of Charlie Countryman” (un proiect de suflet al americanului Shia LaBeouf), Adrian Naidin este un muzician complet, experimental în jazz, inspirat în clasic, plin de forţă şi har în folclor.

Muzicianul va susţine mâine seară un concert extraordinar În Pod la Historia (str. Sfântul Dumitru nr. 3) din Centrul Vechi. În cadrul spectacolului de etno-jazz

“Sin-cretic”, Naidin va prezenta piese în primă audiţie. Pentru entuziasmul cu care îşi poartă publicul prin muzica universală, de la Bach la Phoenix şi de la Paganini la Michael Jackson, pentru tehnica desăvârşită pe care o foloseşte în experimentele sale acustice inedite, pentru spectacolele unice de world music, cu influenţe din majoritatea genurilor muzicale, Jurnalul Naţional îl declară pe Adrian Naidin “Omul Zilei”.

 

×
Subiecte în articol: Adrian Naidin