x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Carol Roman

Omul zilei - Carol Roman

de Dan Constantin    |    14 Aug 2014   •   09:14
Omul zilei - Carol Roman
Sursa foto: VIOREL LAZARESCU/ROMPRES/

Cel mai harnic reprezentant al breslei lucrătorilor la ziar, decanul nostru Carol Roman, se întâlneşte iar cu publicul. Pe zile de caniculă ne oferă o carte scrisă cu umor subţire care desenează cu o peniţă înmuiată în acid portretele robot ale politicienilor. Titlul este abrupt şi  plonjează în realitatea momentului: De ce nu a ajuns Bulă preşedinte. Carol Roman, care a deprins meşteşugul gazetăriei imediat după încheierea unui război pustiitor şi a trăit din plin şi capcanele democraţiei post-revoluţionare, are deplina experienţă în a depista trucurile prin care cerşetorii de voturi îşi învăluie alegătorii cu poveşti de adormit copiii, cu promisiuni întinse în miere pentru a atinge ţelul suprem.
Palatul Cotroceni este ţinta atinsă până acum de o echipă restrânsă de “...escu”. Autorul şi-a luat ca ajutor pentru întărirea mesajului satiric pe caricaturistul Octavian Andronic, legitimat cu semnătura Ando, lucrând după regula lui Bulă: unde-s doi, e nevoie de mai multă mâncare!
Pentru această nouă întâlnire editorială, ştampilată “carte populară”, Jurnalul Naţional îl desemnează “Omul Zilei”, neavând încotro, pe Carol Roman.

×