x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Cătălin Ionescu Arbore

Omul zilei: Cătălin Ionescu Arbore

22 Aug 2011   •   21:00
Omul zilei: Cătălin Ionescu Arbore
Director ONB
Opera Nationala Bucuresti, condusa de Catalin Ionescu Arbore, pregateste in aceasta perioada doua noi spectacole care vor fi prezentate la Festivalul International "George Enescu", eveniment ce se va desfasura intre 1 si 25 septembrie.

Prima creatie este "Lohengrin" de Richard Wagner, sub bagheta dirijorala a lui Cristian Mandeal, coordonator artistic al proiectului fiind chiar Arbore. Regia apartine lui Stefan Neagrau, iar scenografia Adrianei Urmuzescu. Rolul titular va fi interpretat de K.S. Johan Botha. Premiera va avea loc la 3 septembrie.

A doua creatie va fi "Oedipe" de George Enescu, dirijat de Tiberiu Soare. Varianta regizorala apartine Andei Tabacaru Hogea, iar scenografia Vioricai Petrovici. La acest spectacol contribuie si Razvan Mazilu (coregrafia). Rolul lui Oedip a fost "incredintat" lui Stefan Ignat, baritonul care a realizat acest personaj si in productia scenica din 2009. Premiera este programata la data de 15 septembrie. Ambele spectacole sunt montate pe scena Operei bucurestene.

Pentru ca institutia pe care o conduce rea­lizeaza concomitent doua productii inscrie in programul evenimentului cultural romanesc cu cel mai mare ecou international, Jurnalul National il declara pe Catalin Ionescu Arbore "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: cătălin ionescu arbore