x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Eva Tofalvi

Omul zilei: Eva Tofalvi

14 Feb 2014   •   00:16
Omul zilei: Eva Tofalvi
biatlonistă

România a obţinut rezultate modeste la Jocurile Olimpice de la Soci, însă trebuie să recunoaştem că nici nu aveam alte aşteptări. Astăzi, biatlonista Eva Tofalvi, cea mai importantă sportivă din ţara noastră prezentă la întrecerile desfăşurate pe malul celălalt al Mării Negre, va lua startul în proba de 15 km individual. Este proba favorită a sportivei din Miercurea Ciuc şi nu reprezintă altceva decât ieşirea din scenă a celui mai mare talent pe care l-a avut ţara noastră în lumea sporturilor de iarnă. Eva Tofalvi şi-a anunţat retragerea după Jocurile Olimpice de la Soci. E momentul ca astăzi să se bucure de sprijinul tuturor românilor. Merită un final plin de aplauze, merită să obţină o medalie. Mai mult pentru ea decât pentru noi. Pentru tot ceea ce a făcut în sportul românesc şi pentru a o susţine cât mai mult cu putinţă, Eva Tofalvi este declarată de către Jurnalul Naţional “Omul Zilei”.

×