Dirijor
Dirijorul Ion Marin va conduce Orchestra Filarmonicii din Monte Carlo astăzi, în deschiderea seriei de concerte de vară de la Monte Carlo, la invitaţia prinţului Albert de Monaco, informează Agerpres.
Evenimentul are loc în deschiderea unei serii de şase concerte extraordinare organizate la Palatul princiar din Monaco.
În concertul dirijat de reputatul muzician român, alături de Orchestra Filarmonicii din Monte Carlo vor fi prezente şi celebrele pianiste Marielle şi Katia Labeque, care vor interpreta în prima parte Concertul pentru două piane şi orchestră în Re Major al lui Francis Poulenc. În cea de-a doua parte a concertului, orchestra dirijată de Ion Marin va interpreta Simfonia fantastică, opus 14, scrisă de Hector Berlioz.
Consacrat ambasador român în lumea dirijorală, Ion Marin a condus cele mai importante orchestre europene (Berliner Philarmoniker, Statskapelle din Dresda, Leipzig Gewandhaus, Bayerischer Rudfunk, Filarmonica din Sankt-Petersburg, London Symphony Orchestra, Wiener Symphoniker) şi a colaborat cu celebri artişti – Luciano Pavarotti, Placido Domingo, Jose Carreras, Monserrat Caballe, Angela Gheorghiu, Cecilia Bartoli, Renee Fleming, Anna Netrebko. Ion Marin este director de onoare al Corului Naţional de Cameră Madrigal.
Jurnalul Naţional îl felicită pentru performanţă şi îl declară “Omul Zilei”.