x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Laura Coroianu

Omul zilei - Laura Coroianu

20 Feb 2014   •   08:40
Omul zilei - Laura Coroianu
organizator B’estfest, concerte
La începutul anilor ’90, era în comitetul de organizare a Cerbului de Aur, o perioadă de timp a fost plecată din ţară, a revenit măritată cu Guido Janssen şi în 2005, împreună cu acesta, a pus bazele companiei Emagic şi în următorii ani românii au avut şansa să vadă o serie de concerte memorabile. De la Depeche Mode, Madonna, Lady GaGa, Kylie Minogue până la Judas Priest, Manowar, Motorhead, Alice Cooper, Skunk Anansie, Kreator, Obituary, Meshuggah sau Red Hot Chili Peppers. După trei ediţii de B’estfest pe “betoane”, Laura Coroianu a mutat festivalul la “iarbă verde”, în Tunari, şi l-a denumit B’estfest Summer Camp, iar din acest an va fi şi mai aproape de Bucureşti, în Mogoşoaia. Iată ce a declarat: “Schimbarea a venit oarecum firesc. După trei ediţii petrecute în câmp deschis, ne-am dat seama că este momentul să schimbăm pagina şi să aducem ceva nou publicului nostru. Un festival la iarbă verde este foarte frumos, dar un festival la iarbă verde, cu poieniţe, clădiri brâncoveneşti, labirinturi de copaci şi mult mai multă umbră în mijlocul verii este perfect!”. Dar mai e până la vară şi în această seară, la Sala Polivalentă, cântă Deep Purple, concert organizat de Emagic. Pentru bucuria adusă celor care iubesc rockul, Jurnalul Naţional o declară pe Laura Coroianu “Omul Zilei”.

×
Subiecte în articol: Laura Coroianu