O mare actrita cu nume predestinat pentru arta teatrala, Mariana Mihut este personaj de carte. Editat de Fundatia Culturala 'Camil Petrescu' – revista Teatrul azi, volumul poarta titlul 'Cu si despre Mariana Mihut' si va fi lansat luni, la Teatrul Bulandra, Sala 'Toma Caragiu'. Cartea, semnata de criticul Mircea Morariu (a fost publicata cu sprijinul UNITER si al Teatrului Bulandra), se constituie din mai multe capitole, partea principala fiind dialogul comentat cu Mariana Mihut, axat pe viata si activitatea teatrala a artistei. Sunt si trei capitole despre munca la spectacole cu trei regizori care au marcat-o profund: Liviu Ciulei, Catalina Buzoianu si Yuri Kordonsky.
Un alt capitol e dedicat spectacolului 'Lear', in care ea detine rolul titular, fiind publicat si un text al lui Andrei Serban, autorul acestei montari de la Teatrul Bulandra. Exista si un capitol in care Mariana Mihut vorbeste despre scandalul din 1972 cu 'Revizorul' lui Lucian Pintilie. Cititorul gaseste in carte foarte multe fotografii, precum si bogata teatrografie a actritei. Pentru aceasta frumoasa si utila carte, Jurnalul National o declara pe Mariana Mihut 'Omul zilei'.