actor
De 15 ani, la fiecare sfârşit de lună martie, Radio România Cultural îi premiază, intr-o gală a valorii şi a rafinamentului, pe cei care au performat în diferitele domenii ale culturii în anul anterior. Gala Premiilor Radio România Cultural, ediţia a XV-a, va avea loc luni, 23 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon.
Maria Balabaş şi Radu Croitoru vor fi amfitrionii galei, iar momentele muzicale vor fi asigurate, cu vervă şi virtuozitate, de Analia Selis, Răzvan Suma şi Mariano Castro.
În cadrul Galei vor fi acordate premii la nouă secţiuni, precum şi trei premii speciale, ai căror câştigători sunt deja cunoscuţi. Premiul de Excelenţă îi va fi decernat actorului Mircea Albulescu. Premiul Lux Mundi îi revine coregrafului Gigi Căciuleanu. Premiul ''In memoriam Iosif Sava'' îi va fi acordat Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti-150 de ani, reprezentată de rectorul său, compozitorul Dan Dediu.
Secţiunile la care vor fi acpordate premii sunt: Poezie, Proză, Film, Teatru, Muzică, Arte plastice, Educaţie şi învăţământ, Ştiinţă, Proiecte culturale şi festivaluri.
Cu ocazia decernării premiului de Excelenţă Jurnalul Naţional îl felicită pe bunul nostru actor Mircea Albulescu şi îl declară Omul Zilei.