Cunoscut şi apreciat, membru al mai multor “comitete şi comiţii” din sfera medicală, excepţional medic primar chirurg, profesor universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davilla” Bucureşti, Şeful Clinicii de Chirurgie a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, Preşedintele Societăţii Române de Chirurgie filiala Bucureşti şi al Societăţii de Urgenţă şi Traumatologie din Bucureşti, profesorul Mircea Beuran va susţine poimâine, de la ora 11:00, la Sala Mică a Teatrului Naţional Bucureşti, alocuţiunea “Politrauma – actualităţi şi atitudini”, în cadrul programului “Conferinţele Teatrului Naţional”. Subiectul, ce va fi dezvoltat şi dezbătut în timpul conferinţei, îl surprinde în câteva fraze distinsul profesor doctor: “Trauma fizică, parte a vieţii cotidiene, reprezintă principala cauză de mortalitate la persoanele tinere şi adulte. Ignoranţă naţională? Politrauma, conform definiţiei actuale, este echivalentă cu formele cele mai severe, cu risc vital şi cu recuperare dificilă. Din acest punct de vedere, diagnosticul complet precoce şi tratamentul trebuie organizate în concepte precise, algoritmate. Variaţiile de la o ţară la alta sunt în primul rând dictate de resursele financiare, dar şi de mentalitatea care trebuie schimbate”. Pentru că este unul dintre cei mai buni chirurgi din ţară, pentru interesanta, sensibila şi atât de actuala temă aleasă spre dezbatere, în numele tuturor bolnavilor operaţi şi vindecaţi de mâna sa dumnezeiască, Jurnalul Naţional îl declară Omul Zilei pe profesorul doctor Mircea Beuran.
Citește pe Antena3.ro