x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Nelly Miricioiu

Omul zilei: Nelly Miricioiu

11 Iul 2009   •   00:00
Omul zilei: Nelly Miricioiu
Sursa foto: Dragos Stoica/Jurnalul National

Nelly Miricioiu va cânta astăzi în "Tosca" de Giacomo Puccini, la Covent Garden, Opera Regală din Londra.



De altfel, sopranele Angela Gheorghiu şi Nelly Miricioiu vor cânta, pentru prima oară în cariera lor, în aceeaşi producţie, "Tosca", înlocuind-o pe americanca Deborah Voigt în rolul titular.

Actuala producţie a spectacolului a debutat în 2006 cu Angela Gheorghiu în rolul principal, montarea înlocuind o altă celebră punere în scenă, regizată de Franco Zeffirelli, realizată în 1964, pentru Maria Callas, şi interpretată ultima oară pe scena de la Covent Garden de Nelly Miricioiu în 2004. Născute la Adjud, ambele soprane au devenit celebre în urma apariţiilor la Royal Opera, Nelly Miricioiu în "Paiaţe", în 1982, şi Angela Gheorghiu în "La Traviata", în 1994.

Pentru recunoaşterea de care se bucură în întreaga lume, Jurnalul Naţional o declară pe Nelly Miricioiu "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar nelly miricioiu