Excelenţa Sa domnul Philippe Gustin, Ambasadorul Franţei în România, a primit miercuri, 23 aprilie, înalta distincţie de Doctor Honoris Causa din partea Academiei Tehnice Militare (ATM).
Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa domnului Remus Pricopie, ministrul Educaţiei Naţionale, a unor ambasadori şi oficialităţi militare şi civile de rang înalt, prin grija rectorului academiei, colonel prof.dr.ing. Cristian Barbu.
“Sunt mândru să fiu legat pe viitor, cu titlu onorific, de această frumoasă şi veche instituţie care a format atâtea generaţii de cadre ale forţelor armate române şi ale altor ministere sau departamente în cadrul guvernului român. Acest titlu pe care mi l-aţi remis onorează, de asemenea, prin mine, Franţa şi stă mărturie calităţii relaţiilor noastre în domeniul apărării”, a declarat domnul Gustin.
De la sosirea sa în România, domnul Philippe Gustin a contribuit permanent la dezvoltarea relaţiilor de cooperare între Academia Tehnică Militară (ATM) şi universităţi militare şi civile din Franţa şi, în special, cu Şcolile Militare Speciale Cöetquidan-Saint Cyr.
În cadrul colaborărilor româno – franceze, studenţi şi cadre didactice ale ATM au susţinut cursuri, au parcurs stagii şi programe de cercetare în universităţi şi instituţii importante din Franţa, iar studenţi şi cadre didactice din Franţa au efectuat stagii în cadrul instituţiei militare de învăţământ bucureştene.
Jurnalul Naţional îl felicită pe Excelenţa Sa, domnul Philippe Gustin, pentru distincţie şi îl declară “Omul Zilei”.