Omul zilei: Ştefan Mitroi

"Dulce ca pelinul” este volumul pentru care Ştefan Mitroi va primi săptămâna aceasta din partea Academiei Române premiul "Ion Creangă” pentru literatură.

O distincţie care îl onorează pe autor şi pe care acesta bănuieşte că o merită, măcar ca o recunoaştere adusă oamenilor despre care a scris în cartea sa: ”E un lucru prestigios, poate cel mai important premiul literar din România. (…) Nu mă număr printre cei care cred că întârzierea succesului te mobilizează, te duce înainte. Cred că mai mult te energizează succesul. Bucuria e mare având în vedere importanţa premiului, mai ales ca omagiu adus lumii despre care vorbesc în carte. Lumea din care vin eu, o lume care deja a ajuns la asfinţit, o lume a satului românesc. E o biografie a mea înainte de mă naşte, după ce m-am născut şi până în zilele noastre când mi-au dispărut părinţii. Vorbesc despre sufletele acestor oameni şi prin ei vorbesc şi despre mine. Dacă a dispărut fondul bun al ţăranului român? Până la a vorbi despre fondul ăsta bun cred că a dispărut ţăranul român cu totul. Se spune că azi am avea fermieri. Nu ştiu dacă avem fermieri, dar ţărani nu mai avem în acel sens clasic, frumos al termenului. Dacă nu mai avem oamenii, mai putem vorbi de sufletele lor? Nu cred. Tot ceea ce ştiu în mod fundamental despre viaţă de la ţărani am învăţat. Nu ştiu în ce măsură îmi mai sunt de folos lucrurile astea în vremurile pe care le trăim. Să ţin la principii, să fiu cinstit, să manifest compasiune faţă de aproapele meu şi să întind o mână celui aflat în nevoie, să nu fiu abject, să nu mint şi să mă bat pentru adevăr.  Cineva care se ţine de toate aceste lucruri are şanse să mai fie azi un câştigător? Pentru sufletul meu, da, este bine, toate acestea îmi împodobesc sufletul. Mă simt bine cu toate aceste lucruri, dar nu ştiu cât de importante mai sunt din punct de vedere social. Important este că atunci când stau faţă în faţă cu mine, conştiinţa mea este împăcată. Nu mi-e ruşine de ceea ce am fost, ceea ce sunt şi ceea ce mai sper să fiu. Nu aş vrea să mă schimb pentru că eu mai cred în resuscitarea şi revenirea acestor lucruri. De fiecare dată când un corpus social dă semne de agonie, cum se întâmpla la noi, tot el naşte automat şi antocorpii. Vorbim prea des despre ieşirea din criză în aceste zile, privind însă doar dimensiunea economică a problemei, dar eu cred ca noi suntem într-o profundă criză morală şi spirituală. Iar într-o societate ca a noastră cred că renaşterea trebuie să pornească tot dinspre morală şi spiritualitate. Cele două merg împreună. Nu poţi construi economic şi social cu o temelie morală şi spirituală inexistentă. Nu ştiu când se va întâmpla acest lucru, dacă în timpul vieţii mele, dar se va întâmpla”, mărturiseşte Ştefan Mitroi.

Teleormăneanul Ştefan Mitroi a debutat, ca poet, în revista Astra din Braşov. În timpul studenţiei a făcut parte din cenaclul Junimea din Iaşi, iar ca prozator debutează în 1983, în Suplimentul literar şi artistic al ziarului Scânteia tineretului. Dintre lucrările sale amintim romanul "Căderea în cer”, volumele de versuri "Adio, îngere păzitor” şi "Buzunare cu grâu”, dar şi piesele de teatru "Sfârşitul lumii se amână” şi "Plutonul de execuţie; Schimb de prizonieri; Ultimul tren”.

Cu prilejul decernării premiului Academiei Române pentru literatură, Jurnalul Naţional îl declară pe Ştefan Mitroi Omul zilei.