x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Stela Popescu. Actriţă

Omul zilei - Stela Popescu. Actriţă

de Paul Rogojinaru    |    04 Feb 2013   •   00:00
Omul zilei - Stela Popescu. Actriţă
Sursa foto: Alexandra Pandrea/Intact Images

Când sfioasă şi drăgălaşă ca o şcolăriţă, când gureşă ca un stol de vrăbii puse pe sfadă, când bărbătoasă şi semeaţă ca un toreador coborât în arenă, aşa o ştie tot românul de jumătate de secol încoace (în funcţie de rolurile interpretate în filme, teatru sau scheciuri tv) pe Stela Popescu, marea doamnă a Teatrului de Revistă. De-a lungul vremii, spre deliciul spectatorilor, a alcătuit cuplete memorabile cu Ştefan Bănică, Nicu Constantin, Alexandru Arşinel. O cunosc, o iubesc şi-o apreciază deopotrivă tinerii, cei de vârstă medie şi cei de vârsta a treia. Luna aceasta însă, indirect, o pot îndrăgi şi prichindeii, deoarece, în fiecare zi de vineri a lunii februarie, Opera Comică Pentru Copii va prezenta (deja prima reprezentaţie a fost pe 1 februarie) spectacolul “Diamantul şi Gâsca”, în regia surprinzătoarei Stela Popescu. Musicalul, inspirat dintr-o poveste a scriitorului Sir Arthur Conan Doyle, conţine şi dansuri scoţiene atractive pentru cei mici şi însoţitorii lor. De semnalat că, numai cu o seară înainte, pe 31 ianuarie, doamna Stela Popescu urca pe scena Sălii Savoy a Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” în premiera oficială a spectacolului “Piei, drace!!!”. Spectacolul revuistic este construit pe texte de Mihai Maximilian, Octavian Sava, Nae Lăzărescu şi Dan Mihăescu. Pentru “joaca” de-a regizorul pentru cei mici şi pentru jocul actoricesc într-un rol principal în noul spectacol “Piei, drace!!!”, Jurnalul Naţional o declară Omul Zilei pe îndrăgita actriţă Stela Popescu.

×