x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Poveşti despre zilele lui April

0
Autor: Iulia Gorneanu 01 Apr 2011 - 16:50
Poveşti despre zilele lui April Arhiva Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”/
Vezi galeria foto


În fiecare an cumpărăm, primim şi dăruim cele mai frumoase calendare. Frumoase şi fără de suflet, frumoase şi fără de poveste, frumoase şi atât. Între calendarul nostru şi calendarul străbunilor noştri sunt deosebiri fundamentale de percepţie, de asumare a timpului şi mai ales de sens. Şi pentru că nu voi înţelege niciodată cum de a ajuns calendarul, apărut bunăoară pentru a delimita timpul sacru de timpul profan, să ne organizeze sec viaţa în loc s-o rostuiască, vă propunem să descoperim împreună dimensiunea magică a timpului şi anotimpului, a ritualului şi a poveştii, a sărbătorii şi a pământului, să descoperim împreună dimensiunea magică a CALENDARULUI ROMÂNILOR.

„Fără calendar ce ne-am face? Că doar acolo spune cum sunt zilele şi cum trebuie să le trecem.  Calendaru’ este o împărţeală a timpului; e adevărat, da’ el vine de ne rostuieşte timpu’, că nici ceasu’, nici ziua nu samănă între ele; e un ceas bun şi un ceas rău, e zi bună şi e zi sacă. Calendaru’ ne-nvaţă să le deosebim şi cum să ne purtăm cugetu’ şi fapta după timp. Calendaru’ ne rostuieşte lucru’ şi viaţa.” Asta îi povestea o ţărancă din Poiana Mărului lui Ernest Bernea în urmă cu mai bine de o jumătate de veac.

 

Povestea zilelor săptămânii
În imaginarul ţărănesc, zilele au şi ele sufletul lor, „sunt aşa, ca nişte făpturi”, iar înainte vreme umblau pe pământ, de aceea avem zile bune şi zile rele, zile îmbelşugate şi zile sterpe, zile femeie şi zile bărbat. Se povesteşte că luni e bărbat şi e bun pentru începutul tuturor lucrurilor, ţine cheia de la cea dintâi poartă a ceriului, iar când treci pragul spre lumea de dincolo îţi arată drumul pe care trebuie să mergi. Marţi e tot bărbat, dar e zi pocită, zi rea, în care nu-i bine să începi nimic şi nici să pleci la drum. E ziua Sfântului Ilie şi postul se ţine pentru duşmani.  Miercuri e femeie, zi bună, solară, în care se posteşte pentru Maica Domnului, iar joi e bărbat, zi norocoasă, benefică dragostei şi căsătoriei, aflată sub protecţia Sfântului Neculai. Vineri e una dintre zilele cele mai încărcate de sacralitate, e sora duminicii şi stă sub semnul Crucii dătătoare de viaţă, pentru care se şi posteşte.

Sâmbătă e tot femeie, însă e zi nefastă, ziua în care se aduc ofrande moşilor de neam, când cerul se deschide, iar morţii se uită să vadă dacă au primit ceva de pe „astă lume”. Nu-i bine să începi nimic, nici lucru, nici drum şi, îndată ce te scoli, trebuie să-ţi faci cruce, „căci dracii toată săptămâna rod lanţurile diavolului”, iar sâmbăta doar într-o cruce se mai ţin. Avem noroc că vine duminica, zi solemnă, festivă, luminoasă, cea mai mare şi mai frumoasă dintre toate, ziua rugăciunii, a învierii, a bucuriei, a nunţilor şi jocurilor. Se povesteşte că  duminica e o sfântă înveşmântată în alb care locuieşte într-un palat de aur, dincolo de apa sâmbetei; unii spun că ar fi verişoară primară cu soarele, alţii că ar fi mama Mântuitorului.

 

Martie
Astăzi e ultima zi din martie şi nu trebuie să uităm că pentru moşii noştri luna aceasta avea însemnătatea începutului de an. De aceea, în acest interval de timp magic al începuturilor, pot avea loc excese de comportament ce amintesc de  acel „desfrâu sacru” al sărbătorilor dionisiace, legate de moarte _i rena_tere, ca mod de a reacţiona la crizele din viaţa divinităţii, a lumii _i a omului. Au trecut Zilele Babei Dochia, complexă zeitate agrară, celebrată pe teritoriul ţării noastre încă din străvechime, Săptămâna Nebunilor, care patronează o lume întoarsă pe dos, reminiscenţă clară a sărbătorilor de primăvară ale antichităţii, precum şi Săptămâna Cailor lui Sântoader.  Spirit demonic, restrictiv şi agresiv, Sântoader îşi trimite şapte nopţi la rând herghelia sa nevăzută, la casele în care fetele nu-l cinstesc cum se cuvine şi le pedepseşte cu cruzime pe acelea care se mai adună în şezători. Vremea Câşlegilor aducătoare de voie bună a trecut demult, nopţile sunt tot mai scurte, iar tinerii trebuie să se odih­nească pentru a putea lucra pământul.

 

1 aprilie...
E primăvară şi totul este posibil, pentru că primăvara este un anotimp incert, de trecere înspre vară, schimbător şi capricios ca femeia, nelămurit şi fascinant ca ea, un anotimp al mugurilor şi al florilor suave, al incertitudinii, al instabilităţii, al miresmelor, al apelor, al îndrăgostirii, al plantelor de leac, al vrăjilor şi descântecelor de tot felul. Mâine e întâi aprilie, zi ce stă sub semnul ludicului, al jocului, al amăgirii: „Azi e zi întâi april/ Eu glumesc ca un copil”. În Maramureş se mai numeşte şi Ziua Nebunilor, amintind de Săptămîna Nebunilor de dinaintea Lăsatului de Sec. Nu se ştie ce vechime are, nici dacă a apărut la noi sau a fost împrumutată, însă un lucru este sigur: „păcălitul” este consecinţa vremii înşelătoare a lui April, putând face parte totodată şi dintr-un străvechi scenariu ritual de înnoire a timpului, ţinând cont că vine imediat după încheierea primei luni din calendarul roman.

 

Miezul Păresimilor
Suntem în a patra săptămână a Postului Mare, săptămână de cumpănă al cărei mijloc - „Miezul Păresimilor” -  personificare a timpului imaginată drept „om mare, făcător de rele”, aduce interdicţia de a lucra după asfinţitul soarelui, de a vărui pereţii caselor şi pedepseşte năpraznic pe cei care nu postesc. În zorii acestei zile se face numărătoarea magică a ouălor pentru a atrage sporul, nu se numără în mod obişnuit, ci „o mie de ouă, două mii de ouă, trei mii...”, apoi se aleg cele care urmează a fi vopsite de Paşti. Număratul ouălor avea şi valenţe oraculare, întrucât, dacă numărul era impar, se credea că va muri cineva din familie. Pentru belşug se amesteca un ou cu gunoiul din grajd iar, dacă tânjeau după frumuseţe, tinerele fete mergeau la râu şi a_teptau să se tragă primul clopot  la biserică. Atunci se spălau cu apă curgătoare ca să aibă pielea albă şi netedă ca oul. Toate acestea stau sub semnul Săptămânii Număratului, cea de-a patra săptămână a Postului Mare.

În miezu’ Păresii trebuie să pui pe nouă pari fărină şi să dai un ou la un copil mic care nu ştie mulţămi. Dacă dai acestea, ziceau că nu se arată Cele Frumuşele. Dacă dai, mai poţi lucra în casă câte ceva şi ce este oprit. Dacă nu le dai, vara se fac val-vârtej şi pânza care o faci în ziua aceea toată, toată ţi-o duce, de nu o mai afli în veci. La mijlocul Postului, până n-a răsărit soarele, m-am sculat dimineaţa şi-am pus fărină de grâu şi sare în trii rosturi de gard şi-am zâs aşe: „Sfântă Maică Precistă,/ sfântă de tine,/ dau fărină şi prescuri/ la Cele Frumuşele,/ să n- aibă treabă cu copiii mei,/ cu galiţele mele,/ cu mine./ Vântul cel rău/ să-l departă Dumnezeu/ de cătă casa noastră,/ de cătă copiii noştri.” Pamfil Bilţiu – „Basme, poveşti, legende, povestiri şi mito-credinţe din judeţul Maramureş”. Ed. Gutinul 1999

Citeşte mai multe despre:   calendar

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de