x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Sarbatoare - Adormirea Maicii Domnului

Sarbatoare - Adormirea Maicii Domnului

15 Aug 2006   •   00:00

Azi, crestinii sarbatoresc Adormirea Maicii Domnului. Fecioara Maria este numita "Cea dintai dintre sfinti".

Astazi, crestinii sarbatoresc Adormirea Maicii Domnului. Fecioara Maria ocupa un loc aparte in cultul crestin, ea fiind numita "Cea dintai dintre sfinti". Un inger a instiintat-o pe Fecioara Maria cu privire la mutarea ei de pe pamant la viata cereasca. La aflarea vestii, Fecioara s-a suit pe Muntele Maslinilor, ca sa se roage. S-a intors acasa, a impartit vaduvelor vesmintele sale si, culcandu-se pe pat, a facut rugaciune pentru intarirea lumii si pentru pace. Binecuvantand pe toti cei de fata, si-a dat sufletul in mainile Fiului si Dumnezeului ei. Dupa credinta sfintei biserici, trupul Maicii Domnului nu a cunoscut putrezirea, nici nu a ramas in mormant. Ea a fost ridicata de ingeri, cu trup cu tot, la ceruri.

Credinte populare, traditii, semne
Fecioara Maria apare in Panteonul romanesc sub nume diferite: Santamaria Mare (15 august), Santamaria Mica (8 septembrie) si cu sinonimele lor, Maica Precesta, Precesta Mare si Precesta Mica. Santamaria Mare este cea mai indragita divinitate feminina de catre romani. Rivalizeaza uneori cu dragostea Mantuitorului. Este invocata de fete pentru grabirea casatoriei, de femei pentru usurarea nasterii, de pagubiti pentru prinderea hotilor, de descantatoare pentru vindecarea bolilor. Binecuvanteaza boii, vacile, oile si porcii pentru ca au incalzit-o si au hranit-o in timpul nasterii Domnului Iisus in grajdul lui Craciun, si randunelele pentru ca au vestit invierea lui Iisus. In schimb, a blestemat calul pentru ca a rontait si a tropait in timpul nasterii sau ca a mancat fanul in care a fost ascuns Pruncul, paianjenul pentru ca a intrecut-o la tors, lemnarul pentru ca i-a facut Mantuitorului crucea grea. Pe feciorul zburdalnic, Navalnicul, care a speriat-o cand mergea cu Iisus in brate la molifta, la 40 de zile de la nastere, il transforma in buruiana folosita in farmecele de dragoste. Are trasaturile Nascatoarei, ale Marii Zeite neolitice, invocata in momentele de grea cumpana ale omului. In basme ajuta eroinele sa iasa din impas, dar le pedepseste cu asprime cand ii incalca ordinele, vindeca boli grele, reda vederea fiicei orbite de mama vitrega, inzestreaza fecioara vrednica si ascultatoare si o casatoreste cu fiul de imparat etc. (Profesor Ion Ghinoiu)

×
Subiecte în articol: calendar