Bucureşti 555. Destinul sinuos al Palatului Regal din Şoseaua Kiseleff

Edificiul a fost, la început, o casă boierească particulară. 
Deşi se află pe unul dintre cele mai frumoase bulevarde ale Bucureştiului, ar trece, poate, neobservată, în plimbările noastre la Şosea, dacă nu i-am şti, dinainte, povestea... O poveste aproape la fel de frumoasă ca ale celorlalte resedinţe princiare sau regale din Capitală. Vorbim de “Casa Iarca”, ori “Palatul Kiseleff” – spuneţi-i cum vreţi, de pe Şoseaua Kiseleff, acolo unde şi-a petrecut, o bună parte din copilărie, regele Mihai.

E de prisos a sublinia cât de profunde şi remanente sunt imaginile şi întâmplările reţinute de memoria afectivă la o vârstă fragedă! Pe 31 decembrie 1925, principele Mihai, la doar 4 ani, devenea, prin decizia Consiliului de Coroană, Principe Moştenitor. Aproape doi ani mai târziu, regele Ferdinand se stingea din viaţă la Pelişor şi, în dezamăgirea pe care familia o trăia în legătură cu fiul cel mare, Carol, pe 21 iulie 1927, Mihai este proclamat rege. O cronologie a existenţei palatului în patrimoniul familiei regale e în strânsă relaţie cu ocupanţii ei (vremelnici). Cumpărată în 1921 de familia regală română, ca reşedinţă pentru tânărul cuplu de principi moştenitori – Carol (al II-lea) şi Elena – ea a fost locuită de fapt de cel dintâi încă din 1914. Din 1925, după renunţarea la tron a lui Carol, aici va rămâne fiul său, Principele Moştenitor Mihai, cu mama sa. Iar din 1927 până în 1930 (pe timpul primei domnii a regelui Mihai), locatară a Palatului din Şoseaua Kiseleff va fi doar principesa Elena, iar între 1930 şi 1940, va fi reşedinţa fiului lor, Marelui Voievod de Alba Iulia, între cele două domnii ale sale. Dintre toate fotografiile “de album”, e înduioşătoare şi azi imaginea publicată de presa românească şi străină a copilului-rege plantând un stejar în curtea Casei Iarca.

De ce i s-a mai spus acestei frumoase clădiri “Casa Iarca”? Trebuie să ştim că palatul a fost, la început, o casă boierească particulară, care a aparţinut familiei Candiano-Popescu, unul dintre fruntaşii Partidului Naţional-Liberal (1841-1901) şi (ce ironie!) fondator al mişcării antidinastice cunoscută sub numele Republica de la Ploieşti. Judecat pentru complot, el a fost achitat, iar după Independenţă, a devenit chiar aghiotantul regelui. Candiano vinde această casă, în 1907, boierului Constantin Iarca – tot un liberal, fost primar de Buzău. În 1909, imobilul e cumpărat de familia regală şi i se aduc modificări arhitecturale în stil neoromânesc de către arhitectul Grigore Cerchez, cel care s-a implicat şi în transformarea Cotroceniului. Aceasta este doar una dintre variantele cunoscute (şi controversate) ale existenţei Palatului. În lucrarea sa, “Palate din Bucureşti” (p. 195), Narcis Dorin Ion ne spune, citând Ghidul Bucureştiului scris de Grigore Ionescu, că, iniţial, aici a fost casa familiei Arion, de la care o cumpără, în 1907, Constantin Iarca, restaurând-o, prin 1910, după planurile lui Cerchez. “În anul 1911, casa va fi cumpărată de George Valentin Bibescu care o vinde, în 1920, Societăţii Astra Română.” Potrivit unui studiu al Oanei Marinache publicat la Editura Istoria Artei, în 1921, familia regală română cumpară imobilul pentru a amenaja o reşedinţă destinată principelui Carol. În anii 1922-1923, arhitectul Ion Ernest avea să cuprindă această casă în planul mai amplu al unei reşedinţe regale, unind-o cu alte clădiri învecinate...

Indiferent pe ce cale a ajuns în posesia familiei regale române, este cert că Palatul Kiseleff a fost stăpânit, succesiv, de Carol, Elena, Mihai şi Elisabeta. Tot din lucrarea lui Narcis Dorin Ion aflăm o serie de date interesante extrase din Arhivele Naţionale Istorice şi Centrale referitor la funcţionarea Palatului Kiseleff: “O parte din obiceiurile celorlalte reşedinţe regale s-a menţinut şi la Kiseleff. Ca şi la Cotroceni, vinul din pivniţa palatului era vândut, între 1 ianuarie şi 31 mai 1930, încasându-se 123.228 lei. Palatul nu avea doar vin din abundenţă, ci şi... maşini (marea pasiune a regelui Mihai), din care, la 26 iulie 1932, vor fi vândute, la licitaţie, un camion Fiat şi un microbuz Citroen... în garaj rămânând doar maşini de lux, unele chiar decapotabile: două Rolls-Royce-uri, un Lincoln, o Lancia-Dilanda, două Citroen-uri, două Ford-uri şi un Fiat. Întreg acest patrimoniu era bine păzit de două plutoane din batalionul de gardă Regală... Palatul era foarte bine administrat, din personalul lui făcând parte un guvernator, un institutor, un profesor de gimnastică, trei doamne de onoare, un general-şef al Casei Militare, doi adjutanţi, un şef al cancelariei. Lor li se adăuga personalul de serviciu: cinci şoferi, un şef al parcului palatului, un administrator, un grădinar şi un croitor.” Istoricul citat ne mai spune că, după revenirea pe tronul României, în septembrie 1940, regele Mihai I va abandona palatul Kiseleff în favoarea reşedinţei oficiale din Calea Victoriei. La câţiva ani după ce Elisabeta, sora regelui Carol al II-lea şi regina Greciei, s-a mutat în palatul din Bucureşti care îi poartă numele (şi în care locuieşte, acum, Familia Regală a României), Casa Iarca ar fi fost donată de către rege Ministerului Invăţământului (1940).

Regele Mihai abdică, la 31 decembrie 1947, şi, o dată cu el, cad în mâinile comuniştilor o serie de proprietăţi şi bunuri. Folosit de propaganda sovietică drept mijloc de a demonstra că toate averile trecutului aparţin poporului, palatul Kiseleff îşi pierde strălucirea de odinioară, fiind transformat în Club al Ambasadei URSS, iar din 1981 în cămin studenţesc. Astăzi, el a devenit o simplă clădire de birouri, nevizitabilă, în afara circuitelor turistice ale Bucureştiului.