Bugs Bunny cu creierii spulberaţi

Cu o medie de 27 de violenţe, fizice sau verbale, pe oră, un canal de desene animate este cel mai nociv lucru pe care îl poate urmări un copil cu vârsta cuprinsă între 4 şi 11 ani în România. Studiul făcut de CNA la începutul anului 2009 punea pe locul I, la capitolul agresiune fizică şi verbală, Cartoon Network.

Imediat după Revoluţie, numărul programelor de televiziune pe care le puteai urmări la tv nu era mare. În consecinţă, nici filmele de desene animate nu erau prea abundente. Cel mult două ore pe săptămână de programe pentru copii. Sâmbăta şi duminica dimineaţa, trebuia să te trezeşti la ora 6:00 pentru a nu pierde "Inspectorul Gadget", "Familia Flinstone" şi "Yogi Bear". Pentru un copil de 7-8 ani, acesta era sacrificiul suprem după o săptămână întreagă de şcoală. Asta se întâmpla acum 20 de ani.

Copiii de astăzi au la dispoziţie cel puţin trei posturi de televiziune specializate pe aşa ceva, la care se adaugă pachetele tv speciale pentru copii ale posturilor generaliste, plus ceea ce se "revarsă" de pe reţelele de internet care distribuie sau difuzează desene de animaţie.

NU URMĂRI ACEASTĂ EMISIUNE!
Într-o societate cum e cea în care trăim, nu este un lucru ieşit din comun ca ambii părinţi să fie plecaţi din casă pentru 10-12 ore. În acest caz, singura "bonă" pe care o are copilul prin preajmă o constituie televizorul şi/sau internetul. Chiar şi atunci când acestea sunt "codate" să nu recepţioneze decât desene animate sau alte programe de divertisment considerate "ca sigure", pericolul există. Şi celelalte canale ce trec drept acceptabile, "cuminţi", pot oferi doza zilnică de vulgaritate.

"Nu urmări acest program de televiziune! Îţi va lichefia creierul! Un criminal evadat se joacă cu transmisia acestei emisiuni. Şi este absolut necesar ca TU să închizi chiar în clipa asta televizorul" este replica unui personaj din "Tinerii titani (Teen Titans)". Spectacolul orientat spre audienţa tânără, când eroii din acest serial nu socializează, se bat. La fiecare 5 minute, din motive de onoare, prietenie sau pentru a demonstra ceva. La fel de episodic, cineva din "gaşcă" este fie răpit, fie forţat să facă ceva împotriva voinţei sale, fie "doar" torturat de către "tipii ăia răi".

Eroii moderni de desene animate nu mai sunt invincibili, experienţele traumatice se văd pe ecran şi se simt în casă: şchioapătă, sunt scalpaţi, au mâinile sau picioarele rupte. Dacă nu mor. După câteva ore în care copilul urmăreşte nesupravegheat astfel de desene animate, el poate deveni cândva pacientul medicului psihiatru.

PUŞCA ŞI TIGAIA
Puştii de azi au la dispoziţie spre vizionare seriale de desene animate cu scene şi dialoguri mult, mult mai controversate. Doar o mică listă, pentru o scurtă aducere-aminte: "Familia Simsons (The Simpson's)", "O familie dementă (Family Guy)", "Tatăl american (American Dad)", "Futurama", "Regele dealului (King of the Hill)", "Happy Tree Friends" etc.

Desene animate, dar nu pentru copii. De la violuri la crime, de la obscenităţi cu găleata pe ecranul televizorului la remarce rasiste sau xenofobe şi de la consumul de droguri la problema imigraţiei, absolut toate au fost abordate de scenariştii şi producătorii de televiziune. Eroii de desene pentru copii, difuzate la orele dimineţii, şi nu după miezul nopţii, sunt împuşcaţi, înjunghiaţi, călcaţi în picioare, tăiaţi în bucăţele sau arşi de vii. Pe vremuri, Tom şi Jerry primeau doar câte o tigaie în cap. Iar săracul Elmer Fudd, deşi îl urmărea episod de episod cu puşca pe Bugs Bunny, nu trăgea niciodată cu ea.

Cum ar trebui atunci să arate azi clasicele desene Looney Toones? Un grup de desenatori englezi au făcut nişte încercări în acest sens. Într-unul dintre episoade, Bugs Bunny zăcea mort într-o baltă de sânge, cu capul spulberat de puşca lui Elmer Fudd, motanul îl înghiţise pe simpaticul canar galben Tweety, iar singura urmă rămasă după struţul Road Runner, strivit de Wile E. Coyote sub lama unui excavator, era o baltă roşie şi pene împrăştiate peste tot.




AMICA PSIHOPATĂ MANDY
Argumentul celor care doresc să "apere" acest gen de televiziune, atât de prezent astăzi, este că violenţa, ca şi abordările neortodoxe au fost dintotdeauna apanajul animaţiei de televiziune. Parţial adevărat. Scene de agresiune în desene animate puteau fi văzute şi acum 20, 30, 40 de ani. Numai că violenţele erau atunci în număr redus şi mai ales aveau un sens şi o morală. Tom îl urmărea cu mătura prin casă pe obraznicul şoricel Jerry pentru a-l pedepsi pentru vreo boroboaţă făcută de acesta din urmă.

Superman se lupta pe pământ sau în cer cu răufăcătorii pentru a face justiţie. Fără sânge şi organe interne răspândite pe ecranul televizorului. Fred Flinstone avea câte un "accident" atunci când trişa în faţa prietenilor sau a familiei. Dreptatea şi binele înving. Azi, în desenele animate, aceste concepte sunt vagi, dacă nu inexistente, violenţa este extremă, sângele peste tot. Luaţi spre comparaţie "Negrele aventuri ale lui Billy şi Mandy (The grim adventures of Billy and Mandy)".

Protagoniştii serialului sunt un băieţel retardat Bill, amica sa psihopată Mandy şi, nu în cele din urmă, Moartea, un personaj anorexic. Aventurile lor se apropie de cele mai multe ori de limita penibilului şi nu au vreun înţeles sau "happy-end". Despre vreo morală care să poată fi trasă din păţaniile celor trei, nici nu poate fi vorba. Sau poate "Ben 10", un serial creat de americani, care după nume ar putea duce cu gândul la vreo substanţă chimică periculoasă. Este vorba în fapt doar despre numele băiatului - Ben - care se poate transforma datorită unor dispozitive electronice în zece monştri diferiţi.

Animaţia "plămădită" după modelul de succes al altor câtorva programe precum "Pokemon", "Digimon" sau "Dragon Ball Z", desene animate care au şocat la vremea lor prin violenţă grea, nu duce lipsă de acţiune şi de cuvinte birjăreşti. Dr Animo, un cercetător nebun, care are puterea de a transforma fiinţele vii în creaturi mutant-groteşti, este abordat la un moment dat de un corespondent tv pe care îl loveşte cu putere între picioare. Bietul reporter zboară prin aer câţiva metri, oprindu-se de abia după ce se loveşte cu capul de asfaltul de pe stradă. Cuvântul "prost" este alternat cu "tăntălău" o dată la cinci minute de diverse personaje.


Violenţa vinde marfa
Cercetările psihologilor americani au stabilit că din momentul în care un copil începe şcoala primară până în clipa în care iese cu o diplomă de pe holurile facultăţii petrece la şcoală în medie 13.000 de ore. Mult, puţin? Răspunsul poate să varieze dacă se ţine cont de cele 18.000 de ore pe care copilul le petrece în faţa televizorului în acelaşi interval. Timp în care "educaţia" îi este dată de monştrii şi personajele groteşti de la tv care vorbesc "colorat" şi se comportă aiurea.

Care este atunci scuza celor implicaţi? Părinţii inconştienţi dau vina ori pe lipsa de timp pentru a supraveghea cum trebuie odrasla ori pe faptul că au crescut cu aceleaşi violenţe (Tom şi Jerry?) la televizor. Şi, vezi, Doamne, ce oameni responsabili au ajuns! Pe de altă parte, producătorii de televiziune şi directorii de programe arată, fără să se jeneze, cu degetul spre profit. Fiecare serial de animaţie, care a cunoscut cât de puţin succesul, a avut în spate doi-trei fabricanţi de jucării, care au produs pentru acesta păpuşi, figurine şi accesorii. Violenţa rentează şi vinde. Iar acum câţiva ani, într-o discuţie pe această temă, un vicepreşedinte executiv de la FOX (canal de televiziune pentru copii) declara foarte senin că nu are de ce să-şi facă probleme: "În ziua de azi, copiii care au crescut cu jocuri video nici măcar nu mai clipesc la scenele de violenţă de pe ecran".