Ca realitatea intrece fictiunea ne-am convins cu totii, mai ales noi, contribuabilii ce traim in Romania. Si asta chiar ne ocupa tot timpul, vorba lui Mircea Badea. Nici cu americanii nu ar trebui sa ne fie rusine, mai ales ca sunt aliatii nostrii in lupta impotriva...nu mai conteaza impotriva cui. Dupa modelul personajelor din Singur acasa, doi infractori de peste oceanul Atlantic, beneficiari ai unor caziere cat se poate de incarcate, au ajuns in arestul politiei in urma unui apel telefonic gresit directionat.
STAN SI BRAN. Concret, cei doi delicventi au intrat intr-o cabina telefonica pentru a-i trimite un semnal codificat unui traficant de droguri din Pomona (50 km est de Los Angeles), relateaza Associated Press citata de Rompres. Din pacate pentru ei, in loc sa trimita mesajul ce ar fi trebuit sa apara pe ecranul pagerului adrisantului, au sunat la consacratul 911, numarul pentru urgente valabil pe intreg cuprinsul Statelor Unite ale Americii. Politistii aflati la celalalt capat al firului au raspuns plini de solicitudine la doleantele infractorilor, timp in care un echipaj al fortelor de ordine aflat in zona i-a localizat pe cei doi clasici in viata. Odata ajunsi la locul faptei, membrii echipajului au fost incantati sa descopere ca infractorii conduceau o masina furata, al carei portbagaj era bine garnisit cu substante halucinogene, medicamente ce nu pot fi cumparate fara reteta, dar si cu unelte specifice nobilei arte a patrunderii prin efractie. Daca exemplul dat de cei doi va fi urmat si de alti colegi de breasla din America sau de aiurea, cu siguranta ca meseria de politist va deveni una dintre cele mai cautate. Noi le dorim succes in continuare.Citește pe Antena3.ro