"Când vei creşte, vei învăţa despre mine la şcoală"

Am ajuns în satul natal al lui Lucian Blaga, Lancrăm, chiar în ziua de Sânzâiene, sărbătoare importantă a credicioşilor ortodoxi- Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cel care a profeţit venirea lui Iisus şI care, mai târziu, avea sa-l boteze în apele Iordanului. Fiind sărbătoare, după slujba religioasă oamenii au avut timp şI au fost de acord să stea de vorbă cu noi, pentru a depăna amintiri, multe inedite, despre ceea mai mare personalitate a locului, poetul şI filozoful Lucian Blaga.

Pe doamna Voichiţa Muşat, născută Laşiţă, fiica preotului Ioan Laşiţă din Lancrăm, omul cel mai apropiat de Lucian Blaga, am găsit-o acasă lângă Sibiu, la Şura Mică, unde s-a mutat după 1990. Ne-a primit cu bucurie, ne-a tratat cu cireşe de iunie "uriaşe" ( de mult nu mai văzusem astfel de cireşe, atât de mari şI de gustoase ), plăcintă cu vişine, cafea şI un pahar cu apă( "căci, ţuică, mulţumim frumos! dar, din păcate, nu putem bea, pentru că suntem şoferi..." ). "Ni s-a spus că la naştere, în 1947, aţi fost botezată de Lucian Blaga, el fiind văr de-al doilea cu tatăl dumneavoastră". "Nu este adevărat, nu am fost botezată de Lucian Blaga. Mi-l amintesc pentru prima oară, era în anul 1954, când a venit la Lancrăm, unde venea foarte rar în ultimii ani. Aveam să aflu mai târziu despre necazurile prin care a trecut. S-a oprit la noi acasă. La ora aia eu eram la şcoală. Învăţătoarea m-a trimis să văd cine a venit la noi, şI să mă întorc să-I spun. Am gasit acasă un om în vârstă, stând de vorbă cu tata şI care m-a întrebat dacă ştiu cine e. I-am spus că nu-l cunosc. M-a luat pe genunchi şI mi-a spus că e un văr de-al tatălui meu şI că o să aflu mai  multe atunci când voi învăţa despre el la şcoală. Apoi, în anii care au urmat, venea de multe ori la noi acasă, cu prieteni de la Cluj, Bucureşti sau Sibiu. Mama le făcea scoverzi( un fel de plăcinte ardeleneşti ), care lui Blaga îi plăceau foarte mult, pentru că-I aminteau de copilărie".

Demersuri pentru o casă memorială
Amenajarea actualei case memoriale "Lucian Blaga", din Lancrăm, are o istorie interesantă, pe care doamna Voichiţa o cunoaşte foarte bine. Casa este chiar cea părintească, adică, a tatălui lui Lucian Blaga, preotul Izidor Blaga. Ea a fost vândută de soţia acestuia, Ana, mama lui Lucian, în 1909, mai exact, la un an după moartea preotului Izidor. Cumpărător a fost Nicolae Păcurar, din Lancrăm. Dar, după cum ne spunea tata- îşI aminteşte Voichiţa Laşiţă- până în 1911, în această casă au locuit soţii Danil şI Elena Petraşcu, socrii lui Nicolae Păcurar. În acel an, fiul lui Nicolae Păcurar, Florin, s-a căsătorit cu Maria Vlad. Printr-o înţelegere familială, Florin şI Maria Păcurar au stăpânit casa. Apoi, Florin Păcurar moare în 1956, iar soţia lui, Maria, în 1966. Casa o moşteneşte nepoata de soră a lui Maria Păcurar, Elisabeta Chirilă, căsătorită Santei. Familia ei va locui aici peste 20 de ani.

Ideea amenajării unei case memoriale, chiar în această casă, datează încă din anii '70 şI reiese din corepondenţa dintre părintele Laşiţă şI Bazil Gruia, unul dintre biografii lui Blaga. Doamna Voichiţa Laşiţă a păstrat o scrisoare, datată 25.02.1976, în care părintele Laşiţă îi scrie lui Bazil Gruia: "Casei nu I s-au adus modificări esenţiale. Atât casa, cât şI şura sunt exact aşa cum erau şI pe vremea copilăriei lui Blaga.În ultimii cca 10 ani, proprietarii actuali au făcut doar zugrăveli interioare şI exterioare şI au înlocuit ferestrele de la faţadă şI de la camera a treia. În locul celor vechi, cu două aripi, au pus altele, cu trei aripi. Le-au înlocuit pentru că cele vechi erau deteriorate. Uşile şI celelalte ferestre sînt originale. Referindu-mă la întrebarea D-voastră, dacă actualul proprietar( Santei Iuliu şI soţia Elisabeta, născută Chirilă ) ar fi de accord să vândă casa Statului, pentru a se amenaja o casă memorială, vă spun care e situaţia. Problema aceasta s-a pus de nenumărate ori, din partea multor vizitatori sau admiratori ai lui Blaga. Cei mai moderaţI sugerau ideea ca măcar să se pună o placă comemorativă la casa marelui poet. Am fost personal solicitat să dau cuvenitele informaţii. ToţI s-au arătat entuziasmaţI, făcând promisiuni şI dând garanţii pentru realizarea acestor cerinţe- fie una, fie alta- dar, până la urmă, nu s-a luat nici o măsură în această problemă. În plan local, s-ar fi putut realiza ceva, dar cred că această acţiune ne depăşeşte competenţa. De aceea, socotesc potrivit să faceţI propuneri convingătoare, în acest sens, în viitoarea Dv ediţie. Proprietarii actuali ai casei- din discuţiile purtate cu ei de mai multe ori- cred că n-ar avea nimic împotrivă să transmită această casă Statului, desigur, dacă ar primi o sumă potrivită pentru a-şI putea cumpăra o casă de aceeaşI valoare".

Uşor de spus, greu de făcut
În continuarea scrisorii adresată lui Bazil Gruia, în februarie 1976, părintele Laşiţă scrie: " Dar, să presupunem că ajungem în situaţia ca această casă memorială să fie amenajată. Întrebarea se pune aşa: ce punem în ea? În Lancrăm nu se mai păstrează nimic din mobilierul sau alte relicve ale familiei preotului Izidor Blaga. Sub acest aspect, am discutat mai demult cu doamna Cornelia Blaga şI dânsa mi-a declarat că nu mai are nici un obiect de la familia părinţilor lui Lucian Blaga şI că nici ceilalţI fraţI de-ai poetului n-au ceva semnificativ. După părerea mea, organizarea unei case memoriale "Lucian Blaga" este o problemă de studiu şI de colaborare, sub toate aspectele". În legătură cu obiectele, documentele şI cărţile familiei Blaga, care au dispărut odată cu moartea poetului, Voichiţa Laşiţă îşI aminteşte: "Foarte multe cărţi, aparţinând lui Simion Laşiţă, fratele străbunicului meu, profesor de filozofie, cărţi ajunse în casa tatălui meu şi după care Blaga a luat primele noţiuni de filozofie, au fost arse în două cuptoare de pâine. O parte au fost salvate, însă, şi sunt la Casa memorială din Lancrăm. Altele se află încă în posesia noastră, dar vor ajunge tot la Lancrăm, pentru că acolo le este locul".


Gh. Maniu: "Nu vreau s-o judec, dar e păcat"
Fostul director al Centrului Cultural "Lucian Blaga", Gheorghe Maniu, ne-a declarat: "Înmormântarea lui Lucian Blaga a fost supravegheată de Securitate, de aeea, mulţi dintre apropiaţii poetului au lipsit de la înmormântare, inclusiv ginerele poetului, Tudor Bucnaru. Lumea din sat se întreba care o fi motivul. Aveam să înţeleg mai târziu că Blaga era nemulţumit de <> făcută de Dorli, căsătorindu-se cu Tudor Bugnaru. La rândul lui, Bucnaru, care deţinea ceva funcţii, era un fel de activist, nu-l înghiţea pe Blaga, care-I <>. Trebuie să recunosc faptul că nici eu, nici colegii mei nu am participat la înmormântare. Ne-a strâns preşedintele Consiliului Raional Sebeş şi ne-a spus să nu mergem. Din păcate, Dorli i-a purtat pică tatălui său. Dovada e că nu a venit la nici unul dintre parastasurile puse lui Blaga în fiecare an, cu prilejul <>. Nu vreau s-o judec, dar e păcat! În ultimii ani de viaţă, şi Blaga şi apoi, şi soţia lui, Cornelia, au dus-o foarte greu la Cluj".
         
Soluţia aleasă de Ministerul Culturii
"După decembrie 1989- ne spune doamna Voichiţa Laşiţă, se punea din nou problema amenajării casei memoriale "Lucian Blaga". Cei care locuiau încă în casa în care s-a născut şI a copilărit Lucian Blaga erau de acord, dar, pe bună dreptate, ei cereau o altă casă. Însă, nu oricare, ci numai casa tătălui meu, preotul Ioan Laşiţă, din Lancrăm. Prin 1991- tocmai muriseră, la diferenţă de 10 zile, atât preotul Laşiţă cât şI preoteasa- a venit la noi domnul Coreneliu Bucur, directorul de la Muzeul Astra din Sibiu, să ne întrebe cât cerem pe casa părintească. Noi i-am făcut o propunere: mie să-mi dea o casă, undeva pe lângă Sibiu( după 1990 erau multe case libere, în urma plecării masive a saşilor în Germania ), iar fratelui meu să i se dea un apartament de stat, cu posibilitatea de a-l cumpăra ulterior. În felul acesta, statul nu ar fi cheltuit nimic pentru recuperarea casei. În fine, după mai multe discuţii, Ministerul Culturii a ales varianta cumpărării casei părinteşti a lui Blaga de la proprietari. Am înţeles că a fost vorba de o sumă mare, dar asta nu mă interesează. Mă bucur că, totuşI, într-un final, casa memorială a fost amenajată chiar în cea în care a copilărit Blaga".

Obiecte şI documente pierdute
O parte din obiectele expuse azi în casa memorială "Lucian Blaga" provin chiar de la Voichiţa Laşiţă, mai exact, de la tatăl său, preotul Ioan Laşiţă. "Din păcate, o parte din obiecte şI documente, inclusiv un palton, care i-a aparţinut lui Blaga, altul decât cel expus azi în casa de la Lancrăm, dar şI multe scrisori şI fotografii, s-au pierdut după 1990. "I-am dat aceste obiecte şI documente unui anume Dorin Ovidiu Dan, din Alba Iulia, ne spune d-na Voichiţa. Acesta lucra la o carte documentară despre Blaga. Condiţia era ca, după ce termină cartea, să ducă aceste obiecte, fotografii şI documente la casa memorială de la Lancrăm. Dar, din nenorocire, la puţin timp după apariţia cărţii, Dorin Ovidiu Dan şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină, iar membrii familiei nu au mai dus obiectele la Lancrăm.

Alte documente din casa preotului Ioan Laşiţă au ajuns la Securitatea din Deva, imediat după moartea lui Lucian Blaga. "După înmormântare, cred că era februarie 1962, ne povesteşte Voichiţa Laşiţă, fratele meu a fost arestat de Securitate, care a făcut o percheziţie amănunţită în toată casa părintească. Au ridicat atunci toată corespondenţa lui tata cu Blaga, toate fotografiile, cărţile şI documentele care aveau legătură cu poetul şI le-au dus la Deva. Unde au ajuns toate aceste documente? Cine le deţine şI de ce nu le cedează casei memoriale din Lancrăm?"

"I-am scris cântarea de înmormântare"
Printre puţinii oameni din Lancrăm care l-au cunoscut pe Lucian Blaga şI care mai trăiesc se numără şI Ioan David, născut în 1921. L-am găsit chiar în curtea casei memoriale "Lucian Blaga", unde bătrânii satului se strânseseră pentru a pregăti sărbătoarea "Fiii satului", care urmează să aibă loc, în Lancrăm, peste câteva săptămâni.  "La rugămintea părintelui Laşiţă, ne spune Ioan David, i-am făcut cântarea lui Blaga, atunci când a murit. Sigur, eu am scris o formă, pe care a aranjat-o apoi, aşa cum făcea de obicei, părintele Laşiţă. Din păcate, nu am putut participa la înmormântare, pentru că a trebuit să mă duc la servici, la Sebeş. Când am avenit acasă, seara, oamenii mi-au spus că, imediat după înmormântare, Securitatea a strâns toate foile cu poezia, pe care le aveau cei care au cântat-o. Dar, părintele Laşiţă a ascuns şI a salvat originalul şI câteva copii, care există şI azi".

Cu câţiva ani înainte de a trece în nefiinţă, în 1957, plimbându-se prin cimitir cu preotul Ioan Laşiţă, Blaga  spune: "Părinte, când o fi, vreau să fiu înmormântat lânga moşul Simeon( bunicul lui Blaga ). Dorinţa este reiterateă în câteva rânduri, cu prilejul discuţiilor pe care Blaga le avea frecvent cu "nepotul" Ioan.

A doua rugăminte a lui Blaga, şI ultima pentru părintele Laşiţă, a fost legată de plopii care existau în faţa cimitirului, pe care Blaga îi preţuia foarte mult. Prin anii, '50 o furtună puternica a rupt unul dintre cei şapte plopi, care a căzut pe biserică şI a făcut pagube mari. Autorităţile de atunci au dispus tăierea plopilor. "Părinte, poate faci cumva şI sădeşti alţI plopi"- a spus Blaga. Părintele i-a respectat dorinţa. A sădit plopii, dar s-au prins şI au crescut doar cinci din cei şapte plopi sădiţI. Azi, nici acei plopi nu mai există. Părintele paroh al bisericii din Lancrăm, Ioan Bela, ne spune: "Prin anii '80, din ordinul autorităţilor, au fost tăiaţI toţI plopii din comună, nu numai cei de la intrarea în curtea bisericii, pentru că se rupeau pe timp de furtună şI făceau stricăciuni. Am plantat în schimb alţI pomi, inclusiv acest stejar, din preajma mormântului lui Blaga".

"Zicklein, Zicklein habe Acht"
L-am întrebat pe părintele Bela care este părerea sfinţiei sale despre construirea sălii de sport, în imediata apropiere a cimitirului, exact pe direcţIa Râpelor Roşii, pe care Blaga le admira şI le preţuia mult. ( Construcţia sălii a stârnit un scandal public şi numeroase controverse în presa ultimilor ani ). "Părerea mea este că, pentru biserică este un lucru bun. După cum vedeţI, peretele sălii închide acea latură a cimitirului, care era de fapt o râpă mizerabilă, pământul se surpa mereu, pentru că acolo există nişte izvoare, iar igrasia mânca zidurile bisericii. Exista pericolul real ca cimitirul să se surpe, chiar până la mormântul poetului. Cât priveşte discuţia despre Râpele Roşii, vizibilitatea lor din cimitir era déjà obturată, cu mulţI ani înainte de a se construi sala de sport, de această casă, construită alături prin anii '70- '80. Apoi, nu vreau să vorbesc cu păcat, dar când a murit soţia poetului, doamna Cornelia, fiica sa, domana Dorli nu a vrut să cumpere un mormânt chiar lânga Blaga, pe care i l-am oferit, ci a îngropat-o peste poet. Ce <> mai poate vedea săracul? . Pe de altă parte, cei care l-au cunoscut şI l-au iubit pe Blaga ştiu că acesta iubea copii şI îi îndemna să fie harnici, să se scoale de dimineaţă, să fie dinamici. Or, această sală, construită pentru copii, chiar în curtea şcolii, este un lucru pe care poetul l-ar fi  apreciat".

Într-adevăr, Blaga îşI îndemna nepoatele şi copii prietenilor să facă mişcare, să aibă o viaţă activă. De exemplu, printre mărturiile Leliei Rugescu, fiica Letiţiei, sora mai mare a lui Blaga se numără şi una elocventă în acest sens. "Când am început să umblu la şcoală- mă dăduseră la nemţi, conform tradiţiei din familie- uneori mai întârziam şi, vai, dulce-mi părea în acei ani somnul de dimineaţă. Atunci mi-a făcut Lulu (diminutiv folosit în Ardeal pentru Lucian ) o poezioară: <>( Ieduţule, ieduţule, fii atent că e deja ora şapte şi jumătate! ).

Spre deosebire de părintele Bela pe care, altfel, îl apreciază foarte mult- "este un preot extraordinar"- despre plasarea sălii de sport lângă cimitir, dna Voichiţa Laşiţă are "o părere foarte proastă": "Putea fi găsit un alt loc, iar edilii Sebeşului şI ai Lancrămului, puteau rezolva problema râpei, într-adevăr mizerabile, precum şI a pericolului surpării malului, făcând acolo o lucrare, o consolidare ca lumea. Asta e părerea mea. Lancrămul şi Sebeşul sânt mărginite de nişte dealuri pe care sânt nişte formaţiuni geologice deosebite, cu conţinut mare de oxizi de fier, sub forma unor coloane  roşcate, care se numesc <>.Blaga a dorit ca de la mormântul lui să se vadă acele râpe roşii. Ele sunt un simbol al acelor locuri, şi acea sală de sport se interpune chiar între mormânt şi acestea. Generaţii de copii, au crescut cu acele râpe, unde se făceau excursii, de primăvara până toamna, de la culesul dediţeilor, până la culesul viilor. De mic copil, am respirat acele locuri, am trăit cu Lucian Blaga în sufletul
meu".

Un perfecţionist înnăscut
Este arhicunoscut faptul că Blaga nu a vorbit până la vărsta de 4 ani, aşa cum, de altfel, el însuşi mărturiseşte în "Hronic". Mai puţin cunoscut este motivul pentru care copilul Lucian Blaga nu a vorbit până la această vârstă, iar când a început să vorbească, deja vorbea "ca un om mare". Lelia Rugescu povesteşte că, întrebat fiind de ce nu a vorbit până atunci, Blaga a răspuns: "Ca să râdeţi voi de mine?"( "Blaga inedit- Efigii documentare", de Bazil Gruia, Editura Dacia, Cluj Napoca 1981 ). Părerea Leliei Rugescu este că "el exersa, probabil, în taină şi, până nu s-a simţit absolut stăpân pe vorbire, s-a abţinut s-o facă". O altă mărturisire despre acea perioadă, în care Blaga era "mut ca o lebădă", aparţine Veturiei Goga, "amfitrioana de la Ciucea": "Odată, mama lui Blaga l-a zgâlţâit de umeri şI i-a strigat: <>  ŞI Blaga a spus: "Cum să vorbesc mamă, dacă mi-e ruşine? "

Biografie
Lucian Blaga, filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar şi diplomat, s-a născut la 9 mai 1895 la Lancrăm, lângă Sebeş, judeţul Alba, fiind al nouălea copil al unei familii de preoţi, fiul lui Izidor Blaga şi al Anei, născută Moga, de origine aromână. A decedat la 6 mai 1961, la Cluj  şi a fost înmormântat chiar în ziua lui de naştere, 9 mai 1961, la Lancrăm. Primele clase le-a făcut la Sebeş, la şcoala primară germană (1902-1906), după care a urmat Liceul "Andrei Şaguna" din Braşov (1906-1914), unde era profesor ruda sa, Iosif Blaga, autorul primului tratat românesc de teoria dramei. Încă de pe băncile liceului se va familiariza cu opera lui Friedrich Schiller. A debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe ţărm (1910), şi în Românul, cu studiul Reflecţii asupra intuiţiei lui Bergson (1914). După moartea tatălui, familia se mută la Sebeş în 1909. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu şi Oradea în perioada 1914-1916, pe care le-a finalizat cu licenţă în 1917. A studiat filosofia şi biologia la Universitatea din Viena între anii 1916 şi 1920, obţinând titlul de doctor în filosofie. Aici a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, cea care îi va deveni soţie. A revenit în ţară în ajunul Marii Uniri.

Activitatea academică
Blaga publică la Sibiu, în 1919, placheta de versuri Poemele luminii , precum şi culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu. Prima sa dramă, Zamolxe, îi apare în ziarul Voinţa (1920), iar în volum în 1921, la Cluj. Academia Română îi decernează Premiul Adamachi pentru debut (1921). Universitatea din Cluj îi premiază piesa Zalmoxe (1922). I se tipăresc primele traduceri de poezie în limba germană în revista cernauţeană Die Brucke (1922) (Podul). În 1924-1925, locuieşte în Lugoj. A fost redactor la ziarele Voinţa si Patria, membru in comitetul de direcţie al revistei Cultura, colaborator permanent la publicaţiile Gândirea, Adevărul literar şi artistic şi Cuvântul. După Dictatul de la Viena, se află în refugiu la Sibiu, însoţind Universitatea din Cluj (1940-1946). Conferenţiază la Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj (1946-1948). Are un rol major în formarea tinerilor care fac parte din Cercul literar de la Sibiu şi o mare influenţă asupra lui Ion Desideriu Sârbu. Revenit în România reîntregită, s-a dăruit cauzei presei româneşti din Transilvania, fiind redactor la revistele Cultura din Cluj şi Banatul din Lugoj. A fost ales membru al Academiei Române în anul 1937. Discursul de recepţie şi l-a intitulat Elogiul satului românesc.
Opera

Volume de versuri: 1919 - Poemele luminii ;1921 - Paşii profetului; 1924 - În marea trecere; 1929 - Lauda somnului; 1933 - La cumpăna apelor; 1938 - La curţile dorului; 1942 - Poezii, ediţie definitivă; 1943 - Nebănuitele trepte.

Dramaturgie :1921 - Zamolxe, mister păgân; 1923 - Tulburarea apelor, dramă; 1925 - Daria, dramă în patru acte; 1925 - Ivanca; 1925 - Învierea, pantomimă în patru tablouri şi Fapta, joc dramatic; 1927 - Meşterul Manole, dramă în cinci acte; 1930 - Cruciada copiilor; 1934 - Avram Iancu, dramă într-un prolog şi trei faze; 1942 - Opera dramatică, 2 vol.; 1944 - Arca lui Noe; 1964 - Anton Pann, dramă într-un prolog şi patru faze (postumă).

Creaţia  filosofică: 1943 - Trilogia cunoaşterii în trei volume: Eonul dogmatic, Cunoaşterea luciferică, Cenzura transcendentă; 1944 - Trilogia culturii in trei volume: Orizont şi stil, Spaţiul mioritic, Geneza metaforei şi sensul culturii; 1946 - Trilogia valorilor, ştiinţă şi creaţie, Gândire magică şi religie, Artă şi valoare. Cea de-a patra, Trilogia cosmologică, a rămas în stadiu de proiect. Din ea autorul a publicat un singur volum, Diferenţialele divine, primul din această ultimă trilogie.

Proza: Hronicul şi cântecul vârstelor, volum autobiografic, editat postum, 1965; Luntrea lui Caron, roman, editat postum, 1990, ediţia a II-a, 1998, ediţia a III-a, 2006

Traduceri: J. W. Goethe, Faust, 1955;  Din lirica universală, 1957 ; Din lirica engleză, 1958.

În dizgraţie
În anul 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, mutată temporar la Sibiu în anii ce au urmat dictatului de la Viena (1940-1944). La Sibiu redactează, începând cu 1943, revista Saeculum, care va apărea un an. Va funcţiona ca profesor universitar până în 1948, când este îndepărtat cu brutalitate de la catedră. Motivul este de natură politică, se pare că Blaga a refuzat invitaţia de a conduce Partidul Naţional Popular, un satelit al Partidului Comunist. Împreună cu el au fost înlăturaţi şi conferenţiarul şi discipolul său, Ion Desideriu Sârbu, şi profesorii universitari Liviu Călin şi Nicolae Mărgineanu.