La Ciucea, între iubire şi spionaj

Pe Valea Crişului Repede, la 70 de kilometri de Cluj-Napoca, cocoţat pe o spinare de deal ce priveşte în jos către şosea, se întinde domeniul de la Ciucea, unde Octavian Goga şi soţia sa, Veturia Goga, şi-au petrecut ultimii ani din viaţă. Zidurile "castelului" ascund enigme ce par sortite a nu fi dezlegate vreodată, dar lasă la vedere un adevărat tezaur de artă şi istorie.

"Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie un gram de iubire ca s-o înţelegi." (Nicolae Iorga) Acolo unde Crişul Repede se pregăteşte să-şi desfacă o cale în munţi, la Ciucea, satul dintre dealuri, Octavian Goga şi-a petrecut ultimii 17 ani din viaţă. Aici a dorit să fie înmormântat, în locul despre care îi scria Veturiei în 1924: "Niciodată Ciucea n-a fost mai frumoasă şi nu mi-a vorbit mai de-aproape inimii".

Povestea "castelului", aşa cum îi spun localnicii, este povestea sfârşitului, a morţii şi a iubirii, a dramelor şi intrigilor, un loc al poeziei, doldora de artă şi istorie. În liniştea netulburată a dealurilor dimprejur care se desfac ca nişte evantaie în faţa "mausoleului iubirii" unde Veturia şi Octavian Goga îşi petrec eternitatea, poţi să le auzi povestea în şuierul vântului răsucit printre brazi.

CASTELUL DINTRE DEALURI
La 500 de metri de intrarea în sat, pe deal, conacul de la Ciucea îşi ocroteşte istoria, încremenit între ziduri. Într-o clădire albă, care pe vremea poetului servea drept casă de oaspeţi, un domn distins, cu pălărie de paie, vorbeşte cu patos despre Goga unui grup aşezat în cerc. Dan Brudaşcu, acum director al Casei de Cultură din Cluj, a fost "copilul de suflet" al Veturiei Goga:

"Am cunoscut-o prin bunicul meu şi s-a legat între noi o relaţie foarte apropiată. Deşi aveam părinţii de aici, din sat, Veturia m-a crescut oarecum, a spus tot mereu că sunt copilul ei. Bunicul a fost chiabur, nu puteam să merg la liceu la Huedin, ea m-a ajutat să fac liceul la Cluj, mi-a pus curent electric, costurile erau foarte mari atunci...

Era o femeie riguroasă, pretenţioasă, chiar dificilă în concepţia unora, nu se mulţumea cu jumătăţi de măsură, nu tolera minciuna, hoţia şi lenea în jurul ei, de aceea a fost incomodă pentru angajaţii de aici în acea perioadă de început a muzeului. Pe Goga nu l-am cunoscut, sunt născut în '51, dar cu Veturia am fost în foarte bune relaţii până în '79, când a murit. Am reţinut abilitatea ei de a manevra, a avut o inteligenţă nativă extraordinară şi a ştiut să se folosească de oameni în interesul ei. I-am întâlnit aici pe mulţi, pe Beniuc, pe Arghezi, pe Blaga - căruia Veturia îi spunea Lulu".

Despre Octavian Goga puţini de prin partea locului mai au amintiri directe, însă pe Veturia au cunoscut-o destui. În 1946 ea a fost condamnată de Tribunalul Poporului şi obligată să aibă "domiciliul forţat" la Ciucea. "Până în '57 a dus-o foarte greu, trebuia să meargă cu o motoretă la postul de miliţie, să declare că nu a plecat din localitate", povesteşte Dan Brudaşcu. Personalitatea ei puternică a lăsat în urmă o imagine fragmentată şi distorsionată.

Castelul de la Ciucea a fost cumpărat de Goga în 1920 de la văduva fostului său prieten, Ady Endre, poet maghiar. Clădirea era într-o stare agravată de degradare, după doi ani în care rămăsese fără stăpân, dar Goga se decide să cumpere domeniul în ciuda opoziţiei Veturiei, care nota în jurnal: "La Ciucea găsim nişte încăperi pitite după nişte verande, fără uşă şi fără geamuri".

Timp de şase ani domeniul a fost un adevărat şantier, s-a schimbat arhitectura, a fost extins, s-au construit anexele. Dan Brudaşcu, care a fost şi unul dintre primii ghizi ai Muzeului Goga, ne poartă printre amintiri, prin casa poetului şi a Veturiei. Încăperile păstrează mobilierul original, fotografii şi obiecte care le-au aparţinut soţilor Goga.

Tablouri de Dărăscu, Grigorescu, patul în care a murit Veturia, tabloul ei care umple sufrageria, canapeaua arsă cu ţigara de foi a lui Titulescu, covoare lucrate de călugăriţele de la mânăstirea a cărei biserică a fost adusă de Veturia în curtea castelului după moartea lui Goga, ceramică adusă de poet din diverse colţuri ale lumii, pocaluri şi cădelniţe.

O parte a casei a fost restaurată după ce, în urmă cu câţiva ani, administraţia muzeului s-a luptat cu atacul unei ciuperci care mănâncă lemnul, "mai dăunătoare decât un incendiu", povesteşte directorul Aurel But. În 1967 Veturia a donat proprietatea statului, cu drept de folosinţă până la moarte. Acum, unul dintre strănepoţii săi din Sibiu, Florin Mureşan, revendică casa "pentru a face un fel de afacere turistică", spune Dan Brudaşcu.




IUBIRE ŞI MISTER
Povestea de dragoste dintre Veturia şi Octavian Goga este şi acum controversată şi plină de frământări. Legătura lor s-a înnodat pe vremea când amândoi erau căsătoriţi, ea cu Lazăr Triteanu, care a devenit apoi episcop de Roman, el cu Hortensia Cosma, o fată dintr-o familie de vază a vremii. Între cei doi a existat însă o relaţie de prietenie încă din copilărie, amândoi erau din neam de protopopi, amândoi au urmat Liceul Unguresc din Sibiu.

În timpul primului război mondial relaţia dintre ei a devenit mai apropiată şi, imediat după război, au hotărât să-şi unească destinele, în ciuda faptului că amândoi erau căsătoriţi. Nici familiile, nici clevetirile societăţii nu i-au interesat şi au rămas împreună chiar şi în moarte, fiind aşezaţi pe rând în "mausoleul iubirii" de la Ciucea, Goga în 1938, Veturia 41 de ani mai târziu.

În vârful mai multor rânduri de trepte care urcă către monumentul impozant de peste 10 metri înălţime, la care Veturia a lucrat cu migală apoape două decenii, se dezvăluie epitaful de pe fronton:
"Jur-împrejur e largul care cântă,/ E soare-n cer, e sărbătoare sfântă/ şi-n vreme ce mi-a amuşit pământul/ Fiorul păcii-n suflet mi se lasă/Eternităţi îmi flutură veşmântul/ Simt Dumnezeu cum mă primeşte-n casă."

Doi îngeri aurii păzesc de-o parte şi de alta versurile lui Goga şi privesc către zare. În 1938 Veturia nota în jurnal că, într-o plimbare prin grădină cu soţul său, au decis să-şi ridice mormântul aici. După decesul lui Octavian Goga, Veturia a pus la cale construirea unui mausoleu impozant, iar rămăşiţele poetului au fost mutate în criptă din mormântul provizoriu abia în 1958.

Monumentul este ornamentat cu marmură şi mozaic de Murano adus din Italia, iar placarea a fost făcută chiar de Veturia. "Luam mâinile de pe lucru şi cădeam în disperare şi oboseală. îmi spuneam: «Mi-am luat o însărcinare şi trebuie să o duc la capăt.»... Nu doresc altceva decât, făcându-mi datoria aici, să trec şi eu împăcată, dincolo, în somnul cel mare", povestea în însemnările sale doamna Goga.

Despre povestea de dragoste dintre Veturia şi Octavian Goga există versiuni diferite. Unul dintre descendenţii familiei, Mircea Goga susţine într-o carte publicată în urmă cu câţiva ani, "Veturia Goga, Privighetoarea lui Hitler", că soţia poetului, în faţa căreia se înclinau "capetele încoronate ale Europei, marii bărbaţi de stat ai lumii, iar uşile palatelor, castelelor şi ale Consiliilor de Stat s-au deschis larg la intrările-i triumfale", era agent secret al Berlinului şi nu s-ar fi sfiit să-i toarne lui Hitler pe Carol al II-lea, pe Mareşal şi chiar pe propriul soţ.

De altă părere este Dan Brudaşcu, cel care i-a fost mulţi ani aproape Veturiei: "Este un mare neadevăr. Goga a fost ucis din cauză că devenise indezirabil şi periculos pentru intenţiile dictatoriale ale lui Carol al II-lea, iar asasinarea lui a fost realizată prin concursul lui Mihail Moruzov. Am scris despre asta pe larg în cartea «Goga şi francmasoneria».




E adevărat că Veturia i-a scris lui Hitler, dar a făcut-o pentru a obţine un ajutor în cercetarea morţii lui, ajutor pe care l-a şi căpătat, iar serviciile germane au confirmat că Goga a fost ucis. Există foate multe acuzaţii în ceea ce o priveşte pe Veturia. Mi s-a confirmat de la CNSAS că există documente care atestă activitatea sa de spionaj, nu am văzut încă dosarul, dar dacă a fost spion, sunt convins că a făcut-o în interes naţional.

Ea a cunoscut foarte mulţi oameni importanţi ai timpului, a fost singura cântăreaţă română invitată la Festivalului muzical Wagner de la Bayreuth, un eveniment exclusivist".

"GOGOAIA"
Jos, în sat, la câteva minute de mers cu maşina, într-o casă bătrânească aşezată într-o fundătură, o bătrână de 80 de ani, de care am întrebat din poartă-n poartă, e bucuroasă să ne depene poveşti de pe vremea când a îngrijit-o pe Veturia, în ultimii ani ai vieţii ei. Veroana Roşu s-a angajat la castel în 1969 şi a rămas acolo până la moartea Veturiei Goga.

Ne primeşte puţin surprinsă, aşezată în patul înalt pe care un pisic se gudură printre perne. Tanti Veroana stă cu picioarele betege pe un scaun, e povara pe care o duce de când a căzut din pod de la Gogoaia, aşa cum îi zicea tot satul Veturiei.

"Am lucrat peste zece ani acolo, cu jumătate de normă, m-am angajat din '70, prima dată am lucrat la fabrică. De la Dan Brudaşcu, că era ghid, am învăţat şi eu să prezint castelul şi când nu era el mă duceam eu. Veneau din Ungaria foarte mulţi turişti la Ady Endre."

Fata Veroanei, care a cunoscut-o şi ea pe Veturia pe vremea când era copil şi se juca pe aleile conacului, întrerupe povestea: "Spune-le mami, cum se face avere, cum o vrut să te dea afară când ţi-ai rupt picioru'". Tanti Verona zâmbeşte.

"După ce mi-om rupt picioru', m-am dus să mă ieie în lucru şi ea a zis: «N-o mai angajez pe Veroana». Atunci contabila de la Cluj i-o zis că legea omeniei aşa spune, că dacă aici şi l-o rupt, să vină înapoi. Gogoaia nici n-a vrut să audă. I-am zis că lucrez fără bani, că mă înţelegeam cu doamna contabilă şi ea era doar director onorific, aşa am înduplecat-o să mă întorc. Îi ziceam «doamna ministru», ea ştia că oamenii îi zic Gogoaia şi aşa ne zicea: «Să-mi ziceţi doamna ministru'», încearcă tanti Veroana să o imite.

Îşi aminteşte de Veturia şi când era bătrână şi neputincioasă şi se sclerozaze puţin de cânta prostii când se dădea jos din pat. De Goga nu îşi mai aminteşte Veroana, ştie doar că atunci când învăţa la liceul unguresc profesoara i-a dus pe copii jos la castel să-i vadă sicriul.




"În zona asta i-a făcut pe toţi românii să meargă la şcoala ungurească, mami primea premiul I, dar nu ştia ce vorbeşte, aşa era atunci, voi nu ştiţi că sunteţi de prin alte părţi", povesteşte fata Veroanei. Bătrâna îşi mai aminteşte de oaspeţii care veneau la castel, de Gafiţa, de Ilinca Tomorovanu, de Mircea Goga - pe care Veturia îl culca în sat, deşi avea unde să-l culce. Îşi mai aduce aminte şi de zgârcenia Veturiei, care făcea angajaţilor mâncare cu resturile rămase pe fundul sticlelor şi cu aţele desprinse de pe carne.

Din poveşti ştie că bărbată-su' o mai caftea câteodată. "A venit o dată Teofil Răchiţeanu căruia ea îi dăduse să publice nişte scrisori, şi mi-a zis: «Veronă, hai numa' să vezi ce scrie aicea, io cred că a greşit că mi-o dat să public asta. Hai să vezi ce-a scris Goga la Gogoaie». Era o scrisoare de la Goga în care îi zicea:«Vezi ce faci acolo curvă, că vin eu acasă şi-ţi dau eu ţie»", râde tanti Veroana.

"Dar a avut şi părţile ei bune, croşeta hăinuţe la copii din sat, botoşei, adevărul e totdeauna undeva la mijloc. Mie îmi vine însă să-i dau dreptate lui Mircea Goga cu ce a scris în carte, după cum ştiu că se purta ea", povesteşte şi fata bătrânei. Tanti Veroana îşi mai aminteşte că o dată au venit nişte copii în vizită care au cântat pe versurile lui Goga.

Veturia i-a văzut cu nişte carneţele în mână şi a crezut că nu ştiu poeziile pe de rost. "Numa aud o dată: «Idioţi, tâmpiţi!», profesorii rămăseseră, sărăcii, de nu ştiau ce să zică. Era supărată că nu-l ştiau pe Goga pe de rost". Tanti Veroana îşi mai aduce aminte când se duceau la piaţă joia, iar Gogoaia se uita la fetele tinere cu fuste scurte şi-i spunea: "Vai, Veroană, ce bine îmi pare că n-o să trăiesc când o să umble lumea în fundul gol".


Povestea lui Goga
Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881 la Răşinari şi a murit în mai 1938, la Ciucea. A fost un poet, academician şi politician român de extremă-dreaptă, prim-ministrul României în perioada 28 decembrie 1937-11 februarie 1938. La nici 17 ani, în 1897, ziarul Tribuna i-a publicat prima poezie, "Atunci şi acum", semnată Tavi.

În 1905 îi apare Poezii, primul volum de versuri, la Budapesta. în septembrie 1906, Goga a fost ales secretar literar la Asociaţia transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român (ASTRA). A adoptat o poziţie critică faţă de exploatarea la care au fost supuşi ţăranii din România prin articole publicate în revista ţara noastră, la adresa guvernanţilor.

Ca o consecinţă a acestor atitudini, O. Goga a stat în iarna anului 1911 o lună în închisoare, la Seghedin, unde a fost vizitat de I.L. Caragiale, care a protestat în articolul "Situaţie penibilă" împotriva arestării. După doi ani, în 1911, Goga a fost din nou arestat la Seghedin. Din cauza activităţii sale politice în România, guvernul de la Budapesta i-a intentat lui Goga - ca cetăţean austro-ungar - un proces de înaltă trădare, fiind condamnat la moarte în contumacie.

O dată cu semnarea păcii de la Bucureşti, Goga a fost nevoit să părăsească România, îndreptându-se spre Franţa. La începutul anului 1919, Goga s-a reîntors în România reîntregită şi va face parte din diferitele guverne care s-au succedat la cârma ţării. A fost ministru al Instrucţiunii şi Cultelor, ministru al Cultelor şi Artelor, ministru de stat, ministru de Interne şi prim-ministru. Guvernul prezidat de Goga a fost demis după o cadenţă de 44 de zile. În ziua de 7 mai 1938, la ora 14:15, s-a stins din viaţă la vârsta de 57 de ani şi nici până astăzi moartea sa nu a fost lămurită pe deplin.