x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Caricatura Fără Cruce, tot omul e pierdut

Fără Cruce, tot omul e pierdut

de Carmen Anghel-Dobre    |    19 Sep 2010   •   00:00
Fără Cruce, tot omul e pierdut
Sursa foto: Karina Knapek/Jurnalul Naţional

Puterea Crucii. Crucea - însemn şi semn protector. Troiţa din Burluşi, troiţa-casă, protectorul drumului. Istoria ei pictată pe perete. Cruci de răspântie, piatra de hotar, trusa de împărtăşanie. Obiecte puternice, totale... Spaţiu activ...

În multe dintre obiectele din lumea satului, crucea are funcţie de ornament, dar mai ales de simbol. Crucea ne însoţeşte din tot drumul vieţii, de la botez până la ultima călătorie. Poate apărea la răspântii, încrustată în poartă, Criştii care ne arată calea spre o mănăstire; crucea care desparte ochiurile de geam din ferestre. Apare pictată pe vasele cele bune, în cusăturile din lada de zestre. Semnul crucii îl face un ţăran când se roagă de dimineaţă sau când se aşază la cină şi taie mămăliga cu aţa. Este semnul care uneşte lumea lui, pe care o pipăie, cu Dumnezeu. Cu ceea ce îi aduce credinţa, liniştea, puterea de a merge mai departe. Crucea este simbolul care îl păzeşte după ce a plecat. În zona de sud a ţării mai sunt sate în care se pun mici cruci în copaci, "de sufletul mortului, maică, să-l ajute pe drum...".

În Sala Foaier de la Muzeul Ţăranului Român, până la 30 septembrie, vizitatorul este invitat la o lecţie de filosofie despre artă şi moarte. Expoziţia "Cruci de piatră" este o lecţie despre un meşteşug pe cale de dispariţie. "Cu desenul sculptat, zgâriat sau doar pictat, apoi văruite pe de-antregul ori năpădite de muşchi, lăstăriş sau uitare, ele încă mărturisesc, acolo unde au fost ridicate, multe de mai bine de 100 de ani. Unele dintre aceste cruci le vom întâlni mai cu seamă pe drumul vinului, care merge mână în mână cu cel al crucilor meşterilor pietrari pe înălţimile dealurilor Istriţa, Tohani sau Ciortea, la învecinarea unor vechi cariere de piatră cu podgoriile, la răspântii, între vii sau în cimitire rarisime", spune Cosmin Manolache, muzeograful care s-a grijit de expoziţie.

CUM TREBUIE SĂ FIE?
"Un ţăran din zona Buzăului zicea că o cruce trebuie să aibă forma omului mort, cu căciula în cap şi cu mâinile pe piept. Şi, dacă ar fi să fac o speculaţie pornind de la pictură, aş observa că civilizaţia creştină, în faza ei de maximă afirmare, este o civilizaţie bidimensională. În sens vizual, chiar sculptura, în biserica ortodoxă, este un filigran plan cu o bogăţie extraordinară, dar supusă unor forme mari precise. Fastul se combină cu rigoarea. Dimensiunea a treia nu există. De ce bat atât de departe? Pentru că cred că crucea cu căciulă, de exemplu, atât de diferită de cea catolică, vine din dorinţa de a accepta ideea de plat, bidimensional, parietal. Spun asta din experienţa proprie.

Făcând prapori, am observat că atunci când lucrezi pe o formă simetrică, aşa cum e pătratul cu diagonale, centrul pare întotdeauna mai sus la o expunere pe perete. Trebuie să aşezi centrul mai jos, pentru ca braţele verticale să pară egale." (Horia Bernea - Mapa Crucea)

POVESTEA UNEI CRUCI
"Cea mai impresionantă dintre crucile peste care dai la tot pasul sub dealurile care trec din Prahova spre Buzău, pe Şoseaua Ploieşti - Buzău. Multe dintre ele sunt de găsit în vii, aşa cum este şi Crucea Manafului. Localnicii spun că, deşi este în evidenţele patrimoniului naţional, când au fost retrocedate proprietăţile, Crucea Manafului ar fi fost cedată cu parcelele de vie celor care şi-au recuperat acele pământuri. Neglijenţă? Rea intenţie? Fapt este că acum Crucii Manafului îi lipsesc grinzile care făceau vizibile intenţiile celor care au ridicat-o. Acum, cei patru stâlpi ce o înconjoară într-un patrulater dau apă la moară celor avizi să o compare cu complexul de la Stonehenge. Este neîngrijită, năpădită de ciulini, scaieţi, buruieni. Numai să ştii că un pic mai la nord de Şoseaua Ploieşti - Buzău există această cruce monumentală, aşa te-ai abate din drum. Drumul dintre vii este un drum de pământ, care dă în satul Greceanca, lângă cimitirul cel nou. Localnicii ne-au spus că, pentru a o scoate din izolare şi nepăsare, autorităţile au gândit un proiect de mutare a Crucii Manafului undeva în satul Greceanca, pentru a putea fi mai accesibilă turiştilor, însă ideea nu s-a putut concretiza. Cele trei zile în care am bătut drumurile pe dealul Istriţei şi în împrejurimi nu ne-au permis ceva mai mult decât o documentare foto." (Fragment din jurnalul de teren al muzeografului Cosmin Manolache)

Crucile de piatră sunt acolo în luminile calde de la Muzeul Ţăranului Român. Vă aşteaptă să le descoperiţi poveştile.

Expoziţia "Cruci de piatră" face parte din suita de evenimente care au marcat Zilele Muzeului Ţăranului şi cei 20 de ani de existenţă.

×
Subiecte în articol: lada de zestre