x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Continut platit Cum să eviți cele mai comune greșeli la pariuri - sfaturi pentru începători

Cum să eviți cele mai comune greșeli la pariuri - sfaturi pentru începători

16 Dec 2024   •   12:08
Cum să eviți cele mai comune greșeli la pariuri - sfaturi pentru începători

Indiferent că vorbim de lipsa analizei înainte de plasarea unui pariu, de jucatul la recuperare sau de parierea subiectivă, nu doar începătorii la pariuri sportive sunt expuși acestor greșeli, ci chiar și cei mai experimentați.

Până la urmă, greșeala este ceva firesc. Important este să învățăm din aceste greșeli și să reducem frecvența de comitere a lor. În cele ce urmează vom prezenta cele mai comune greșeli la pariuri și cum pot fi ele evitate.

Înainte de toate, însă, să nu uităm care este scopul principal al pariurilor sportive, precum și al tuturor jocurilor care implică noroc - distracția. Fii sigur că rămâi mereu în zona de distracție și nu urmări câștigurile în mod special!

1.Nu juca niciodată la recuperare

Nu puțini sunt cei care au impulsul de a juca la recuperare imediat ce pierd două, trei sau mai multe pariuri la rând. Asta înseamnă mărirea mizei și/sau a cotei totale, pentru a recupera cât mai repede pierderea. Nu garantează însă nimeni că acel din urmă pariu va fi câștigător. Iar dacă și acest pariu care vizează recuperarea este pierdut, lucrurile pot deveni destul de inconfortabile. Este absolut normal ca un parior să aibă perioade bune și perioade proaste. Important este cum le gestionează.

2.Analizează atent fiecare meci pe care pariezi

Documentarea adecvată înaintea plasării unui pariu crește șansele ca acesta să fie câștigător. Prin documentare adecvată ne referim la ultimele partide ale oponentelor pe teren propriu, respectiv în deplasare. Cu alte cuvinte, dacă echipa joacă pe teren propriu, în analiză ar fi indicat să se ia în calcul doar precedentele sale meciuri de pe teren propriu.

Pentru echipa din deplasare ar fi indicat să se ia în calcul precedentele meciuri din deplasare. Ultimele întâlniri directe de pe teren propriu, respectiv din deplasare pot avea și ele un rol important asupra a ceea ce urmează să se întâmple în meciul respectiv.

Cele prezentate mai sus sunt valabile pentru sporturile de echipă. În cazul tenisului, spre exemplu, contează foarte mult suprafața pe care se joacă meciul. Uneori suprafața poate prima în fața clasamentului. De aceea, este important să se analizeze ultimele meciuri disputate de un jucător pe suprafața pe care urmează să se joace.

De menționat faptul că sunt case pariuri noi care vin nu doar cu bonusuri de bun venit care mai de care mai atractive, ci și cu funcții utile. Astfel, unele agenții îți oferă statistici pentru unele evenimente, astfel încât să nu mai fii nevoit să cauți informații în altă parte.

3.Nu fii subiectiv

Există utilizatori care plasează bilete fără să treacă prin etapa analizării acelui meci. Aceștia aleg o echipă sau un jucător bine cotat care joacă împotriva unuia mai slab cotat sau de care nici nu au auzit. Această mentalitate este greșită. În domeniul pariurilor, la fel ca în fiecare domeniu, de altfel, ar trebui profitat de orice oportunitate. Astfel, în planurile unui parior nu ar trebui să intre parierea subiectivă, indiferent de diferența de valoare dintre cei doi oponenți.

4.Nu juca recomandări ale altora fără să faci și tu o analiză

O altă greșeală întâlnită la pariori o reprezintă copierea de pariuri/bilete de pe net. În lipsă de timp, inspirație sau, poate, din cauza unei încrederi prea mari în tipsterul respectiv, se comite greșeala de a copia acel pariu fără a fi trecut prin filtrul gândirii și, mai ales, al analizei celui ce îl copiază. Indiferent cât de cunoscut este un tipster sau oricât de bune ar fi rezultatele sale, asta nu înseamnă neapărat că va găsi întotdeauna cea mai bună analiză pentru orice meci.

5.Întotdeauna fii lucid înaintea unei sesiuni de pariat

Ca în orice alt domeniu care implică investirea unor bani, îți trebuie luciditate și în ceea ce privește pariurile. Nu este deloc recomandat ca un jucător să înceapă o sesiune de pariat sau să plaseze chiar și un pariu fără să fie lucid și concentrat pe ce are de făcut. În cazul în care mintea îi zboară în altă parte, riscul de a nu interpreta bine o analiză a unui pariu crește.

 

 

×