x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Finisajul expoziției „Adrian Ghenie: Corpul imposibil” are loc în weekend-ul 7–9 iulie Publicul este așteptat cu un program prelungit până la ora 20:00 și tururi ghidate

Finisajul expoziției „Adrian Ghenie: Corpul imposibil” are loc în weekend-ul 7–9 iulie Publicul este așteptat cu un program prelungit până la ora 20:00 și tururi ghidate

de Magdalena Popa Buluc    |    05 Iul 2023   •   22:45
Finisajul expoziției „Adrian Ghenie: Corpul imposibil” are loc în weekend-ul 7–9 iulie Publicul este așteptat cu un program prelungit până la ora 20:00 și tururi ghidate

 Fundația Art Encounters vă invită la Pavilionul ISHO pentru weekend-ul de închidere a expoziției-eveniment, „Adrian Ghenie: Corpul imposibil” (20.04.–09.07.2023), oferind cu această ocazie publicului iubitor de artă un program special prelungit și o serie de tururi ghidate menite să explice și contextualizeze lucrările recente, expuse în premieră, ale unuia din cei mai importanți artiști români contemporani.

Expoziția poate fi vizitată de miercuri până duminică între orele 11:00 și 20:00 la Pavilionul ISHO, Bd. Take Ionescu 50–52.

Programul tururilor ghidate organizate pentru weekend-ul de închidere este următorul:

  • Vineri, 7 iulie: un tur ghidat de la ora 18:00.
  • Sâmbătă, 8 iulie: două tururi ghidate de la ora 17:00, respectiv ora 19:00.
  • Duminică, 9 iulie: două tururi ghidate de la ora 11:00, respectiv ora 16:00

Deschisă pe 20 aprilie, a.c., și curatoriată de Diana Marincu, expoziția a fost vizitată de un public numeros, atât local, cât și internațional. Evenimentul a fost dublat de tururi ghidate constante și de un program de mediere atent construit pentru a răspunde nevoilor consumatorilor de artă. Acoperirea media a fost, la rândul ei, spectaculoasă și ne-am bucurat de o atenție specială din partea presei scrise, radiourilor și televiziunilor.

 

În cadrul expoziției Corpul imposibil de la Timișoara, artistul prezintă noi lucrări, inspirate de perioada pandemiei și de izolarea în spațiul domestic, când singura legătură cu «lumea» avea loc prin dispozitivele digitale. Aceste teme vorbesc despre relația complicată pe care omul modern o are astăzi cu tehnologia și social media, cu propriul corp și cu timpul. Adrian Ghenie a observat că există astăzi un nou limbaj al corpului, care impune posturi diferite, dezvoltări anatomice specifice și prelungiri ale membrelor prin instrumentele tehnologiei. Desenele sunt încercările artistului de a deconstrui și a reconstrui figura umană respectând niște volume mari, dar speculând plastic prin toate detaliile care le conțin și mai ales prin spațiile goale din jur. Accesul necontenit la tehnologie și mediul digital ne face, în mod aparent, cel puțin, să fim conectați permanent și legați la o rețea colectivă, rămânând în același timp tot mai singuri”, declară curatoarea expoziției și directorul artistic al Fundației Art Encounters, Diana Marincu.

Adrian Ghenie recurge acum la desen nu doar pentru a-și clarifica universul plastic sau pentru a pregăti o pictură, ci mai ales pentru a-și extinde instrumentele spre un desen stratificat, care include nu un moment, ci o serie de temporalități decalate, toate cuprinse aici prin linie, ștergeri, urme și pete. Pentru prima dată până acum, alegerea desenului a venit înaintea picturii și s-a datorat unui moment accidental, când artistul a folosit pentru prima dată o hârtie cerată pe care o avea în atelier cu un alt scop: acela de a o folosi ca suport pentru prepararea culorilor de ulei. Dar acea suprafață s-a dovedit mult mai „îngăduitoare” cu eroarea, cu ștergerea, cu includerea imperfecțiunii, a căutărilor și cronologiei acțiunii. Pe de altă parte, picturile din același ciclu tematic – The Impossible Body – reprezintă o schimbare în paleta cromatică a artistului și în felul de a trata carnația personajelor. De data aceasta, transparențele joacă un rol important, iar materialitățile dispozitivelor care populează „scena” par că influențează tonurile reci de culoare, marcând faptul că interesul pictorilor pentru texturile care apar în tablouri – mătase, lemn, catifea, sticlă, marmură – sunt acolo doar pentru a intra în relație cu carnația umană.

  • Expoziția „Adrian Ghenie: The Impossible body / Corpul imposibil” este organizată de către Fundația Art Encounters, având ca parteneri principali Banca Transilvania și ISHO, cu sprijinul Catena – Farmacia Inimii și EY România.

                                                                    ***

Adrian Ghenie s-a născut în 1977 la Baia Mare și trăiește actualmente la Berlin. Melanjul de abstract și realism al lucrărilor sale generează adesea picturi psihologice, profund tulburătoare. Pictura lui Ghenie este, în cele din urmă, un act politic sau chiar revoluționar. Ea are de-a face cu „datoria memoriei” și, într-un anumit sens, opera lui Adrian Ghenie merge în direcția butadei lui George Santayana: „Cei care nu-și pot aminti trecutul sunt condamnați să-l repete”. Adrian Ghenie este o personalitate ajunsă la o deplină maturitate a exprimării sale artistice. A expus în mari instituții de artă ale lumii, printre care: Accademia di Francia a Roma – Villa Medici, Roma; Centro de Arte Contemporáneo (CAC) Málaga; Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg; Museum of Contemporary Art (MCA), Denver; Stedelijk Museum voor Actuele Kunst (S.M.A.K.), Ghent; Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), București; Tate Liverpool. În 2015 a reprezentat România la Bienala de Artă de la Veneția cu proiectul Darwin’s Room.

Fundația Art Encounters, promotor și organizator al Bienalei Art Encounters, este activă din 2015 ca inițiativă culturală privată care are ca scop facilitarea și sprijinirea artei contemporane din România. Misiunea ei este de a stimula dialogul, învățarea, cercetarea și experimentarea, oferind un model instituțional adaptat nevoilor contextului local, dar implicat în mod egal în contribuția la scena artistică internațională.

 

×