x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale 150 de milioane de euro pentru "Sibiu - Capitală Culturală Europeană"

150 de milioane de euro pentru "Sibiu - Capitală Culturală Europeană"

de Jurnalul National    |    22 Feb 2008   •   00:00

Ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, a anunţat, vineri, la Sibiu, că România a cheltuit 150 de milioane de euro pentru ca Sibiul să fie pregătit de statutul de Capitală Culturală a Europei în anul 2007, dar şi pentru buna desfăşurare a evenimentelor culturale.



Ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, a anunţat, vineri, la Sibiu, că România a cheltuit 150 de milioane de euro pentru ca Sibiul să fie pregătit de statutul de Capitală Culturală a Europei în anul 2007, dar şi pentru buna desfăşurare a evenimentelor culturale.
Potrivit ministrului, în această sumă au intrat cheltuieli de amenajare a pieţelor centrale ale oraşului, cheltuielile de modernizare a Aeroportului, refacerea infrastructurii din zona centrală a oraşului, dar şi refacerea faţadelor caselor din centrul istoric, conform Mediafax.
Tot din cele 150 de milioane de euro s-au plătit lucrările pentru modernizarea gării din Sibiu, dar şi reparaţiile şi dotările tuturor instituţiilor de cultură din Sibiu care au găzduit evenimente culturale în timpul evenimentului. Din suma menţionată s-au cheltuit bani şi pentru derularea celor peste 130 de programe culturale care au avut loc în Sibiu în 2007.
“Suma de 150 de milioane de euro este una de-a dreptul impresionantă şi este, cred, una dintre cele mai mari sume care s-a cheltuit vreodată într-o Capitală Culturală”, a declarat Adrian Iorgulescu, Ministrul Culturii şi Cultelor, într-o conferinţă de presă, la Sibiu.
Iorgulescu a spus că peste 60 de milioane de europeni au luat act de faptul că Sibiul a fost în anul 2007 Capitală Culturală a Europei, peste două milioane de spectatori au urmărit manifestările culturale derulate în diverse locaţii din oraş şi peste 600.000 de turişti şi-au petrecut vacanţa la Sibiu pentru a urmări programele culturale.
“Trebuie să păstrăm acest trend şi să păstrăm într-un circuit de comunicare, într-un circuit turistic, de schimb cultural Sibiul. Este un lucru deja câştigat şi aş vrea să putem menţine municipiul Sibiu în centrul atenţiei oamenilor de cultură din ţară şi din afara ţării. Pentru cultura română Sibiul a adus un spor de reputaţie şi de prestigiu, un spor de reputaţie foarte bună. În mod semnificativ am reuşit să facem din Sibiu un brand de ţară. Se tot vorbeşte de România, iar Sibiul este cu siguranţă un brand cultural al României şi acesta cred că este câştigul semnificativ pe care putem să-l notăm în legătură cu ceea ce s-a petrecut anul trecut”, a mai declarat ministrul Iorgulescu. Adrian Iorgulescu a anunţat că Ministerul va susţine şi în anul 2008, dar şi în următorii anumite programe culturale care se desfăşoară la Sibiu pentru a reuşi să păstreze ridicat standardul cultural din fosta Capitală Culturală.
Printre evenimentele care vor beneficia de bani de la Guvern se numără Festivalul Internaţional de Teatru, Concursul Karl Filtsch, Festivalul Astra Film Fest, Festivalul de Folclor “Cântecele Munţilor”, Festivalul Internaţional de Jazz, iar Festivalul George Enescu va fi permanentizat la Sibiu cu mini- stagiuni, începând din anul 2009. Ministrul Culturii şi Cultelor a fost prezent la Sibiu pentru a le înmâna diplome de excelentă pentru contribuţia adusă la Programul Sibiu Capitală Culturală Europeană unor directori de instituţii culturale din Sibiu.

×