x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Artista Anca Mureșan transformă Galeria ICR Veneția în operă de artă

Artista Anca Mureșan transformă Galeria ICR Veneția în operă de artă

de Magdalena Popa Buluc    |    21 Aug 2020   •   15:30
Artista Anca Mureșan transformă Galeria ICR Veneția în operă de artă

Artista Anca Mureșan expune, în perioada 20 august – 5 septembrie 2020, în Galeria Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția unde va crea, după principiul „work in progress”, într-un demers situat stilistic între action painting happening (în variantele lui Pollock și Willem de Kooning) și performance. Evenimentul este organizat de IRCCU Veneția în parteneriat cu MARe/Muzeul de Artă Recentă din București.

Proiectul vizual de remodelare a spațiului expozițional, intitulat „Galleria come opera d’arte – Painting as Performance”(„Galeria ca operă de artă – Pictura ca Performance”) va fi prezentat în cadrul vernisajului joi, 20 august 2020, ora 19.00, în prezența artistei și a criticului de artă Enzo Santese. Anca Mureșan va include în labirintul expoziției sale de la IRCCU Veneția și contribuțiile punctuale a două tinere artiste din București, integrate acțiunii sale picturale. Regina Ionescu (Ioana Ionescu) va intra în textura sonoră a labirintului galeriei cu lucarea sa audio A Venezia, un itinerariu venețian imaginar, intens senzorial, susurat, pipăit, șoptit. Desenele Virginiei Toma, riguros structurate în rețele care proliferează la infinit vor sugera fibrele labirintice  ale vizualului, ca niște fascicule formale invizibile care se interpun între ochi și obiect pentru a alimenta viziunea.

Expoziția se încadrează în strategia reprezentanței ICR din Veneția de promovare a artiștilor români care se înscriu în perimetrul tendințelor înnoitoare de utilizare a celor mai moderne mijloace de comunicare pentru transmiterea eficientă a mesajului artistic. Într-un oraș în care, timp de șase luni, se derulează, o dată la doi ani, cele mai importante manifestări artistice din lume, care iau pulsul evoluției inventivității creatoare și sensibilității colective în perceperea acestei evoluții, IRCCU Veneția consideră necesară afirmarea sistematică a valorilor plastice românești care se înscriu în mod creator în marele curent de îmbogățire și de revitalizare a artei cu noi forme expresive. Lucrările Ancăi Mureșan „vor fi generate” în expoziție ca „work in progress”, ceea ce va permite vizitatorilor să interacționeze cu artista. Stilul său are o paletă expresivă largă, ce se întinde de la sugestiile post-impresioniste până la vivacitatea intervențiilor neodadaiste ale unui Rauschenberg sau la concentrările conceptualiste ale lui Pistoletto.

Artista Anca Mureșan lucrează în Germania și expune și la București. În ultimii doi ani a dezvoltat un proiect expozițional unic – a pictat integral galeria H’art, în portofoliul căreia se află opera sa, și unde expune de obicei. Spațiul galeriei a devenit pictură – pereții, plafonul, podeaua, biroul galeristului, ușile. Inspirată de această realizare de la București, Anca Mureșan își propune o întreprindere similară în Galeria de artă a IRCCU Veneția: aceea de a conferi spațiului o calitate diferită, prin transformarea sa într-un fel de „șasiu” pentru lucrările sale (pe pânză și hârtie, de mari dimensiuni), care se vor derula și plia pe toate suprafețele locului. Galeria va deveni, integral, un singur tablou. Expoziția va fi o acțiune in situ: va transforma spațiul în suport artistic neconvențional, într-un spațiu de creație necontenită, în care și acțiunea de a picta, un fel de performance non-stop, va face parte din expunere.

Anca Mureșan (n. 1965) a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București (1991) la clasa de pictură a profesorului Florin Mitroi. În 1998, a început specializarea sub conducerea Prof. Komrad Klapheck la Kunstakademie Düsseldorf , unde și-a încheiat și studiile în 2000. Lucrează la Düsseldorf și București. Principalele expoziții: 2018-2019, Up until here(wall painting), H’art Gallery, București; 2017, Eventless Day, H’art Gallery, București; 2015, Untitled Cabinet, H’art Gallery, București (catalogue); 2014, nothing op.2, Anca Mureşan și Ion Grigorescu, Aiurart Gallery, București; 2014, all.Painting, Business Center, Timişoara; 2013, exhibiting nothing, cu Ion Grigorescu, Muzeul de Artă Conteporană, București; 2013, painting in the corner..., H’art Gallery, NAG București; 2013, nothing hidden, Fabrica Industrial Skating, Fabrica, Bucharest; 2012, Painting, H’art Gallery, București; 2012, The Way Things Are, Muzeul de Artă, Cluj-Napoca (catalogue); 2010, Painting, Muzeul Brukenthal, Sibiu; 2010, Pas impas, Palatul Mogoşoaia; 2009, Until the end of the day, H’art Gallery, București; 2006, Even, Mogoşoaia Palace, cu sculptorul Mircea Roman (catalog); 2005, Fell ein!, Alte Post, Düsseldorf; 2001, Manfred Zischke Gallery, Düsseldorf.

 

×