Bulgakov, Tocilescu şi identitatea noastră

La Teatrul de Comedie se joacă un nou spectacol - "Casa Zoicăi" de Mihail Bulgakov, în regia lui Alexandru Tocilescu. Este o creaţie cu recurs la memorie.

Alexandru Tocilescu a montat, la Comedie, piesa lui Mihail Bulgakov, "Casa Zoicăi", dintr-o "datorie" a sa asumată de mai mult timp şi pe care o va continua - cea de a nu lăsa ca memoria să piară. Pentru acest mare creator, piesa scrisă în 1925, la cererea Teatrului Vahtangov din Moscova, este strâns legată de "Elisabeta Bam", textul lui Daniil Harms după care Tocilescu a realizat, la Teatrul Bulandra, o operă bufă.

Cele două texte ale autorilor ruşi au fost scrise în aceeaşi perioadă, redând epoca din zorii socialismului. Cu atât mai mult cu cât aceşti doi scriitori, care au dispărut fizic de tineri, nu prea şi-au văzut operele pe scenă, fiind interzişi. Alexandru Tocilescu a montat şi alte piese, cu referire la epoca comunistă. Cu gândul la spectatori, el spune: "Marea majoritate a publicului, în cazul în care sunt tineri, nu a auzit niciodată nici de comunism, nici de Stalin, nici de nemţi, nici de întrecerea socialistă şi viaţa lor a fost şi probabil că va fi mai bună decât a noastră. Dar noi, ăştia care am trecut prin aşa ceva, nu avem nici voie şi nici dreptul să lăsăm aceste lucruri să se piardă în neantul timpului fără să încercăm să le aducem aminte, să le împrospătăm în minţile celor care nu ştiu şi să le recreăm în minţile celor care nu ştiu".

BUFONADĂ TRAGICĂ
Deşi durează trei ore şi jumătate, având şi două pauze, "Casa Zoicăi" este o minunată creaţie care diminuează timpul. Te uiţi cu încântare la produsul scenic: ideile regizorului se împletesc fericit cu jocul admirabil al actorilor. Un decor funcţional, o coregrafie pe potrivă, costume minunate, precum şi muzica diversă - ca un personaj, vin să contureze un spectacol despre o societate aflată în epoca de trecere la "Noua politică economică", ceea ce ar fi însemnat refacerea economiei după primul război mondial, după o revoluţie socialistă şi un război civil. Bulgakov adună într-un apartament din centrul Moscovei oameni diferiţi, cu origini diferite. Fiecărui personaj îi corespunde perfect un interpret.

Astfel sunt create excepţionale dialoguri, iar relaţiile între personajele atât de pestriţe te induc în acea lume bulversată care forma anturajul "tentant" al anilor '20. Proprietara apartamentului cu şase camere, Zoia Denisovna Pelţ (Virginia Mirea), deschide un atelier de croitorie, pentru a camufla adevărata menire a "afacerii" sale demarate cu un verişor al său - un şarlatan care a colindat ţara (George Mihăiţă). Înfiinţează o instituţie veselă, adică o casă de toleranţă, asta pentru a păstra tot spaţiul ce-i aparţine şi pentru a se îmbogăţi. Ea este o persoană care se opune presiunii termenilor "muncitorime", "ţărănime".

În casa ei e loc de distracţie pentru toată lumea. Aici se stabileşte un conte, care se obişnuieşte cu trecerea la noua eră prin consum de cocaină (Gelu Niţu). Drogurile le aduc chinezii (Dragoş Huluba şi Aurelian Bărbieru), care sunt îndrăgostiţi de fata din casă (Mihaela Teleoacă). Un director comercial (Valentin Teodosiu) se îndrăgosteşte de romantica Alla Vadimovna (Emilia Popescu), aceasta fiind nevoită să se facă pe timp de noapte model în casa cu pricina, pentru a-şi achita datoriile şi a câştiga ceva în plus ca să plece în Franţa. Administratorul blocului îşi face "datoria" (Gheorghe Dănăilă), controlând viaţa din acest apartament. Mai sunt şi croitorese, şi câteva doamne "iresponsabile", diverşi tovarăşi. Aici se aprind spirite. Până la urmă are loc o crimă. Pentru bani. Cineva omoară, altcineva e arestat. Personajele, pline de energie, captează atenţia. E multă diversitate.

SUBTILITATE
Spectacolul e ritmat. Muzica (Gabriel Basarabescu), atât de reuşit aleasă, reprezintă nişte amprente puse pe etapele trăite de societate, pe viaţa personajelor, pe epocă. Spuneam că e ca un personaj, pentru că este prezentă de la începutul şi până la sfârşitul spectacolului. Decorul (Vanda Maria Sturdza) ne arată sufrageria apartamentului Zoicăi, dar redă şi momentele de tensiune, de transformare, desenând vise sau coşmaruri, ce aveau să vină. Ca nişte cutremure. Spectatoarelor ar putea să le placă foarte mult rochiile (Anca Pâslaru), în special cele purtate de Zoica sau Alla Vadimovna.

Bufonada tragică se regăseşte pe scena de la Comedie. Alexandru Tocilescu nu prezintă o casă de toleranţă. Doar se face trimitere, cu o subtilitate artistică remarcabilă. În faţă sunt puse "seratele" proprietarei, prezentarea de modă, în toiul nopţii. Dar undeva, nu departe, un ochi veghează, ochiul format din marxism, leninism şi care va avea cât mai degrabă o pupilă mare - stalinismul.

"Comunismul a însemnat o perioadă la fel de neagră ca şi fascismul, a însemnat un număr de victime fizice sau morale uriaş, de oameni mutilaţi sufleteşte, de oameni distruşi, de răni de nevindecat, şi acest lucru nu poate să rămână ascuns sau nu poate să rămână uitat", spune Alexandru Tocilescu, care a realizat un spectacol pentru un public ce trebuie să aibă identitate.