x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Campanii despre sănătate şi integrare socială, promovate în regim social, pe radio-TV

Campanii despre sănătate şi integrare socială, promovate în regim social, pe radio-TV

de Jurnalul National    |    28 Feb 2008   •   00:00

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a aprobat, în şedinţa de azi, promovarea la radio şi televiziune, în regim de campanie socială, a evenimentului "Case pentru orfani"

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a aprobat, în şedinţa de azi, promovarea la radio şi televiziune, în regim de campanie socială, a evenimentului "Case pentru orfani" şi a unei iniţiative privind creşterea gradului de informare asupra dreptului la îngrijire paliativă a populaţiei. CNA a aprobat solicitarea Asociaţiei "Viitorul Tinerilor" din Ploieşti de promovare în regim de campanie socială, în media locale, a evenimentului "Case pentru orfani". Scopul campaniei, care se va desfăşura în perioada 4 februarie 2008 - 4 februarie 2010, îl constituie strângerea sumei de 51.000 de euro pentru cumpărarea a trei garsoniere pentru tinerii care, la vârsta de 18 ani, trebuie să părăsească centrele de plasament.

Campania radio şi TV se va desfăşura sub moto-ul "şi tu poţi fi părtaş la o faptă bună! Tu decizi ce sumă donezi!" şi este realizată în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Tineret Prahova, Federaţia ONG Prahova, având susţinerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

De asemenea, Consiliul a aprobat şi solicitarea Fundaţiei Hospice "Casa Speranţei" de promovare a unei campanii radio şi TV, privind creşterea gradului de informare a populaţiei în legătură cu dreptul la îngrijire paliativă. Campania se va desfăşura în perioada martie-iunie 2008.

×
Subiecte în articol: arte