Spectacolul "Întoarcerea de acasă" de Ştefan Caraman, regizat de Vinicius Tomescu şi găzduit de Teatrul "La Scena", se va juca probabil cu sala goală din cauza cenzurii, îşi exprimă temerea regizorul piesei. Agenţii Poliţiei Comunitare au hotărât să interzică promovarea spectacolului, dispunând totodată confiscarea materialelor de promovare, se arată într-un comunicat primit la redacţie.
"Noaptea trecută (n.n.- sâmbătă, 24 iulie), echipa care se ocupa cu producţia şi promovarea spectacolului «Întoarcerea de acasă» a fost oprită de agenţii Poliţiei Comunitare, a căror «pudibonderie» a fost probabil ofensată de conţinutul afişului spectacolului considerat «pornografic». La refuzul nostru de a da jos afişul, lipit ca de obicei, alături de alte afişe, cu scotch, pentru a nu deteriora spaţiile pe care le lipim, agenţii Poliţiei, al căror spirit critic a hotărât că o asemenea pornografie trebuie cenzurată, ne-au amendat cu suma de 1.500 de lei, confiscând restul afişelor pe care le deţineam, chipurile pentru afişarea într-un loc interzis, cu toate că în acelaşi loc se mai aflau lipite şi alte afişe", a menţionat regizorul piesei, Vinicius Tomescu, în respectivul comunicat.
"În ce ţară trăim dacă soarta unui spectacol este hotărâtă de capriciile unui agent de Poliţie Comunitară şi care este gradul de incultură al autorităţilor care admit asemenea atitudini? În ce ţară este considerată «infracţiune» promovarea unui act cultural? În România: o ţară condusă de brute, condamnată să rămână la periferia civilizaţiei, al cărei destin se decide prin numărul de mici daţi din patru în patru ani ca pomană electorală", îşi exprimă acesta indignarea. Vinicius Tomescu îi invită pe iubitorii de teatru pe 28 iulie, ora 20:00, la Teatrul "La Scena" din Capitală, la un "spectacol considerat indezirabil". "Întoarcerea de acasă" îi are în distribuţie pe Anis Doroftei, Andreea Ilinca şi Dan Murzea, light designul fiind semnat de Roxana Docan, iar costumele de Cristina Neacşu.
Citește pe Antena3.ro