x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Esrig duce tineri actori români în Germania

Esrig duce tineri actori români în Germania

de Maria Sârbu    |    04 Aug 2009   •   00:00
Esrig duce tineri actori români în Germania
Sursa foto: Marin Raica/Jurnalul Naţional

15 tineri actori din diverse teatre din România se vor afla timp de 30 de zile la Burghausen, Germania, pentru a participa la un atelier la care susţin cursuri diverşi specialişti în domeniul artei dramatice din Europa.



Atelierul de artă dramatică "În căutarea teatrului existenţial", conceput, structurat şi condus de reputatul regizor şi pedagog David Esrig (foto), se va desfăşura în acest an la Academia de Teatru şi Film "Athanor" din Burghausen, în perioada 9 august-9 septembrie. Tinerii actori selectaţi de David Esrig, dintr-un număr de 50 de persoane înscrise, sunt sprijiniţi de ICR. La ediţia din acest an a atelierului (s-a desfăşurat trei ani consecutiv în România - la Bucureşti, Sibiu şi Sfântu-Gheorghe, din judeţul Covasna) va fi continuată munca pe texte ale avangardei literare româneşti, alegându-se texte de Paul Celan şi Eugene Ionesco, după ce s-au folosit cele de Urmuz, Blecher şi Gellu Naum. Dacă la atelierele anterioare s-a trasat calea de la "text" la "acţiunea scenică", în continuare va fi cercetat, în patru trepte, demersul actorului de la "subtext" la "expresia scenică". Pentru că "subtextul" scrierilor autorilor amintiţi este "mai complex, mai fundamental şi mai decisiv pentru întruchiparea scenică", David Esrig doreşte să aducă această literatură în circuitul teatral românesc. În afară de cursul de actorie "De la subtext la expresia scenică", se va pune accent pe "Expresia corporală - condiţie a unui teatru existenţial" şi pe dimensiunea teoretică, cu două componente: "Bazele estetice ale teatrului european actual" şi "Ideea/Imagine - sămânţa din care creşte originalitatea modernă autentică (nu cea mondenă)". Cursurile sunt susţinute de David Esrig şi de alţi profesori colaboratori ai Academiei de Tearu şi Film "Athanor". Astfel se "oferă" un demers practic de aprofundare a metodei teatrale şi de formare, dezvoltată, în ultimii 40 de ani, de David Esrig - regizorul plecat din România în 1973, profesând în Germania, unde a înfiinţat, în 1993, Academia "Athanor".

×
Subiecte în articol: arte