Se împlineşte un an de la protestele din Piaţa Universităţii care l-au speriat pe preşedintele ţării, iar unul dintre fotoreporterii prezenţi zilnic alături de protestatari a expus imagini impresionante, într-un club din centrul vechi al capitalei. Expoziţia poate fi vizitată până la sfârşitul lunii ianuarie, iar vernisajul a avut loc luni, 14 ianuarie, în amintirea primei zile de proteste.
Vladimir Simion Boeriu, fotograful care s-a gândit să expună lucrările pentru publicul larg, este absolvent al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti (secţia Foto-Video) şi combină arta fotografiei cu prezenţa în mijlocul evenimentelor. “În secolul XXI, artistul trebuie să coboare din “turnul de fildeş” şi să înţeleagă viaţa cetăţii. Am văzut cum societatea civilă reacţionează, cum o mână de manifestanţi reuşeşte să scoată lumea în stradă, iar aceste imagini nu puteau să dispară. În memoria noastră vizuală, Piaţa Universităţii reprezintă, din 1989, locul în care oamenii reuşesc să se unească pentru a striga împotriva nedreptăţii. Aşa s-a întâmplat şi în ianuarie 2012, când manifestanţii s-au mutat acolo şi, pentru mai mult de trei luni de iarnă, au rezistat şi şi-au cerut drepturile. Prezenţa mea, noapte de noapte în mijlocul lor, s-a finalizat cu o serie de imagini care trebuie să reapară, acum, la un an după aceste evenimente”, spune fotograful.