x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Fanny Ardant vine cu teatrul lui Peter Brook la Bucureşti

Fanny Ardant vine cu teatrul lui Peter Brook la Bucureşti

de Maria Sârbu    |    07 Aug 2009   •   00:00

Teatrul Odeon din Bucureşti va găzdui, între 23 şi 25 septembrie, trei reprezentaţii cu spectacolul "Music Hall" realizat la Theatre des Bouffes du Nord din Paris, instituţie condusă de două personalităţi marcante ale culturii europene - Micheline Rozan şi Peter Brook. Rolul principal în "Music Hall" îl deţine celebra actriţă Fanny Ardant.



Spectacolul "Music Hall" de la Theatre des Bouffes du Nord a fost montat în ianuarie 2009 de regizorul Lambert Wilson şi durează 75 de minute. Textul a fost scris de apreciatului om de teatru regretatul Jean-Luc Lagarce. Distribuţia îi include, alături de Fanny Ardant, pe Eric Guerin şi Francis Leplay.

În iunie, acest spectacol s-a jucat şi în Italia, în cadrul Festivalului de Teatru de la Napoli. După turneul din România, "Music Hall" va fi prezentat, până la sfârşitul anului, în mai multe oraşe din Franţa, dar şi în Belgia.

Publicul din România o cunoaşte bine pe Fanny Ardant, în special din filmele în care a jucat. Cea care a fost una dintre muzele cineastului Francois Truffaut, din iubirea lor rezultând şi un copil, a lucrat în România la două filme. În 2001 se afla pe platoul de filmare din Buftea, unde Franco Zeffirelli regiza "Callas Forever", iar Fanny Ardant o interpreta pe inegalabila Maria Callas.

Atunci când Fanny Ardant va veni la Bucureşti cu spectacolul "Music Hall", va fi lansat pe marile ecrane (25 septembrie) şi filmul cu care ea a debutat în regie - "Cenuşă şi sânge/Cendres et sang" - o producţie România - Franţa (producătorul român Libra Film). Selecţionat la Cannes, prezentat şi la Festivalul Transilvania, ediţia 2009, filmul îi are în distribuţie pe Olga Tudorache, Ion Besoiu, Răzvan Vasilescu ş.a.

×
Subiecte în articol: arte fanny ardant peter brook